Trecută prima surpriză provocată de discursul lui Victor Ponta, lucrurile au început să se clarifice: este vorba de o strategie a PSD. De o repoziţionare - stilistică şi de substanţă - în ce priveşte mesajul lansat către propriul electorat, dar în special către cel dezamăgit de întreaga clasă politică, generată de introducerea în joc a unui actor de un cu totul alt calibru în persoana lui Mihai Răzvan Ungureanu, premier şi viitor candidat la prezidenţiale al PDL. Mai este vorba şi de un răspuns la radicalismul liberal şi agresivitatea lui Crin Antonescu. Grobianismul şi istericalele vor fi lăsate în seama lui Antonescu, incapabil să înţeleagă jenantul şi ingratul rol care i se atribuie, de care, culmea, este extrem de mândru. „Cum să-mi ceară Victor Ponta să renunţ la tonul radical?“, se întreba Antonescu sub privirile lăcrimos-îngrijorate ale vuvuzelelor lui Felix. Liderul liberal nu pricepe (şi nici n-are pe nimeni să-i explice) că în noua şi abila strategie a PSD va fi lăsat să deraieze pe toate miriştile ce-i vor fi puse în cale (ca în basmele cu vrăjitoare rele şi feţi-frumoşi cam prostănaci). Asta din mai multe motive. În primul rând, PSD îşi va pune propriul candidat la prezidenţiale. Ar fi şi sinucigaş să nu o facă în noul context al apariţiei lui Ungureanu. Pentru asta trebuie însă ca diferenţa dintre cei doi lideri şi dintre abordările PSD şi PNL să fie vizibilă nu doar din smârcurile româneşti, ci şi pe plan european. Prima demonstraţie a fost, într-o anume măsură, făcută la audierea din Parlamentul European. Delimitarea de liderul PNL nu a început însă odată cu discursul din parlament, acesta a fost doar momentul oficializării ei. Şi lucrurile vor continua tot mai apăsat în această direcţie.

În al doilea rând, rolul lui Antonescu va fi acela de a ţine captiv electoratul fanatizat de televiziunile voiculesciene şi de poziţionarea de până acum a