„Acordul reprezintă un produs de tip win-win pentru România şi SUA şi asigură instrumentul militar de creştere a gradului suplimentar

de securitate pentru România.“

Anul 2011 are toate şansele să intre în istorie printr-o decizie strategică de excepţie: negocierea şi semnarea Acordului dintre România şi SUA privind amplasarea unor elemente ale sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice. Evenimentul este epocal prin faptul că promite consolidarea securităţii naţionale a României în contextul unui sistem european de apărare antirachetă, European Phased Adaptive Approach (EPAA), cât şi prin rapiditatea şi calitatea negocierii.

Negociat cu discreţie, dezbătut public în momentele cheie şi intrat în vigoare la sfârşitul anului, în 23 decembrie 2011, acest Acord prezintă premisele unui moment cheie pentru securitatea naţională, comparabil cu aderarea la NATO, în 2004, şi cu integrarea în UE, din 2007. Indiferent dacă raţiunea de a negocia rapid, la nivel de echipe politice şi de experţi, de a prezenta şi dezbate public deciziile doar în momentele cheie are legătură cu luarea în derizoriu de către presa din ţară sau cu contraatacurile şi dezinformările mediatice din partea Rusiei sau Iranului, este cert că Acordul reprezintă un produs de tip win-win pentru România şi SUA, că asigură instrumentul militar de creştere a gradului suplimentar de securitate pentru România, iar, din punct de vedere politic, pune ţara noastră în grupul de state proactive în politica de apărare antirachetă a NATO, asigurând pavăza apărării Europei tot aşa precum Ştefan cel Mare sau Iancu de Hunedoara au apărat creştinătatea europeană, în Evul Mediu.

Operaţionalizarea acestui sistem, până în 2015, întăreşte securitatea naţională şi prin efectul de descurajare, oferind în final un instrument împotriva ameninţării armelor de distrugere în masă, declarată deschis î