Este greu de presupus că economia va tura cu o vigoare extraordinară, astfel încât guvernul să poată apăsa pe ambele pedale, ale măririi veniturilor şi scăderii taxelor.

Cabinetul Ungureanu intenţionează să guverneze ţara având, în esenţă, două priorităţi: menţinerea stabilităţii economice şi utilizarea a 6 miliarde de euro din fondurile europene alocate României. Deşi nu aprofundează chestiunea menţinerii stabilităţii, este de presupus că intenţia de a ţine economia în echilibru ascunde dezinteres pentru gesturi cu impact popular, cum ar fi majorări de venituri sau tăieri de taxe. Şi totuşi, programul nu exclude o recompensă pentru votanţi, undeva la mijlocul anului, când, probabil, în Europa se va lămuri chestiunea greacă şi impactul ei asupra clubului zonei euro se va consuma.

Într-o situaţie fericită, în care zona euro se echilibrează, depăşeşte recesiunea, iar, simultan, România are creşterea economică aşteptată, Cabinetul Ungureanu va avea de ales între majorări de salarii şi pensii sau reduceri de taxe. Dacă ar majora salariile şi pensiile, ar atenua ceea ce analiştii agenţiei de evaluare financiară Fitch Ratings numeau „oboseala austerităţii“. În plus, mărirea lefurilor în spaţiul public, de fapt readucerea lor la nivelul din primăvara lui 2010, ar întări capacitatea împrumutaţilor să-şi achite ratele bancare.

Ca atare, măsura ar calma o piaţă bancară care a „îngheţat“ banii de spaima muntelui de credite neperformante. Dacă băncile vor afişa profit, statul va beneficia de încasări mai mari din taxe şi impozite. Se va fortifica deci. Nu în ultimul rând, o readucere a salariilor din spaţiul public la nivelul avut în prima parte a lui 2010 ar impulsiona într-o oarecare măsură consumul. Ceea ce, la nivelul economiei, ar compensa eventuala scădere a exporturilor. Pe de altă parte, o reducere viguroasă a cotei de contribuţii sociale ar lăsa,