Zahar Prilepin, un scriitor rus de care v-am mai povestit aici, spunea zilele trecute pe BBC despre Putin (pe care-l şi simpatizase cîndva) că principalul eşec al fostului şi viitorului preşedinte nu e că ar fi prea puternic, prea autoritar etc. Ci exact invers: că nu e puternic precum spune că e, că îşi înscenează vînători cu trigri, dar nu poate conduce cu adevărat Rusia. Cînd unul din opt ruşi e sub pragul de sărăcie (atenţie, sînt datele lui Putin) nu mai ai despre ce forţă prezidenţială să vorbeşti.
Simplificăm şi trecem la aventura lui Traian Băsescu. Care promisese că o să fie jucător, că o să fie mare şi tare. Ori exact aici a eşuat. Sînt ridicoli cei care-l acuză că ar fi dictatorial sau chiar dictator. Problema acestui om e că nu poate ieşi din retorica “ţine-mă că-l bat”. A promis “jucătorul” şi ne-am ales cu o marionetă ridicolă care recită cifrele troicăi.
Băsescu tiran? Da, poate pentru că i-au spus ăia de la FMI să calce în picioare clase defavorizate, să facă pe dracu-n patru să facă lobby pentru bănci, firme private de pază, de farmaceutice, de combustibili.
Dar nu e tiranie asta. E supuşenie ridicolă. Traian Băsescu a plecat ca jucător şi a ajuns un arendaş pentru măsuri îndoielnice – colonizare în forţă a utilităţilor, eliminarea drepturilor pentru angajaţi etc. Au cedat atît de mult teren încît FMI a ajuns să ceară şi schimbarea programului Metrorex (vezi aici). A condus perfect politica demarată de Adrian Năstase (care măcar avea scuza că e presat de “integrare”). Avem un preşedinte atît de jucător că nu mai avem suveranitate nici în hotărîrea programului metroului din Bucureşti. Ăsta e adevăratul eşec al lui Traian Băsescu: obedienţă totală dublată de agresivitate în limbaj.
România ca experiment pentru FMI. Moise Guran a vorbit bine zilele trecute la TVR2 şi despre cazul incredibil FMI-Metrorex, şi despre cearta Reuters