Nicolas Sarkozy îşi va anunţa candidatura la alegerile prezidenţiale din Franţa din 22 aprilie şi 6 mai miercuri seara, la postul privat de televiziune TF1, a anunţat marţi o sursă apropiată preşedinţiei, relatează AFP.
Aflat deja în campanie de mai multe săptămâni, Nicolas Sarkozy şi-a accelerat calendarul, în timp ce principalul său adversar, socialistul Francois Hollande este favorit în sondajele de opinie.
Preşedintele speră în acest fel să îi fure gloria adversarului său socialist, Francois Hollande, care va organiza în acelaşi timp o reuniune publică de amploare, a doua de acest fel, la Rouen (nord-vest), oraşul său natal.
Anunţul privind candidatura lui Nicolas Sarkozy ar trebui să fie urmat, joi, de o primă deplasare în provincie, la Annecy (centru-est), înaintea unui prim mare miting de campanie, duminică, la Marsilia (sud-est).
Ministrul Ecologiei, Nathalie Kosciusko-Morizet, va fi purtătoarea de cuvânt a campaniei lui Sarkozy, potrivit sursei citate.

Ministrul Eco