Daca ar fi sa ne luam dupa reactiile unei parti a presei, mereu aceeasi, la declaratiile noului prim-ministru M.R.Ungureanu pe parcursul vizitei sale la locurile nefericite pe unde au lovit mai tare zapezile si viscolul, am spune ca acesta si-a inceput cu stangul noua cariera.

Cum adica sa-i acuzi pe bietii napastuiti de ger si urgia alba de nepasare, de lene, de indolenta si de fatalism. De faptul ca asteapta cu mainile incrucisate sa vina armata, jandarmeria si oricine s-o mai gasi, sa-i scoata din napasta. Pai, nu este acesta expresia cea mai elocventa a cinismului unei Puteri care s-a indepartat, nu-i asa, de popor si care are in continuare niste conducatori insensibili la problemele si durerile sale? Media consacrata contestarii perpetue a actualei puteri s-a intrecut in cainari si lacrimi crocodilii la adresa victimelor inocente.

Nu-i vorba, afirmatiile lui M.R.Ungureanu puteau fi intrucatva mai diplomatice si cu siguranta domnia-sa avea cat se poate de bine calificarea necesara sa le conceapa, dar probabil n-a dorit dinadins sa procedeze astfel. Pentru ca adevarul trebuia odata si odata rostit raspicat.

Da, suntem in buna masura si indolenti, fatalisti si obisnuiti ca un stat asistential sa vina sa ne rezolve si lucruri care, cel putin pana la un loc, ar sta mai ales in atributiile noastre si in obligatiile generate de ceea ce se numeste solidaritate sociala si umana, pur si simplu.

Desigur ne aflam in fata unui dezastru natural care nu putea fi rezolvat cu puterile unor comunitati omenesti izolate si slab dotate din toate punctele de vedere. Nimeni nu se astepta ca acestia sa purceada la deszapezirea radicala a localitatilor si drumurilor patriei. Pentru aceasta au fost facute contracte, destul de gras remunerate cu cei in sarcina carora cade gospodarirea si intretinerea drumurilor.

Ei au facut ce au