Natura îşi face de cap. Discursul său viguros despre vitregie apasă la greu, definind fără pic de îngăduinţă netrebniciile cu care, dintr-o păguboasă obişnuinţă, ne împodobim existenţa. Nu ne iese facerea de bine nici din întâmplare. Hărnicim în schimb, cu aleasă îndărătnicie, pentru a ne face răul şi mai rău. Ca şi când realitatea nu ar fi suficient de aspră, licităm chiar şi mincinos pentru plăcerea nebună de a fi vestitori ai dezastrului. Lumea fotbalului reprezintă un eşantion exemplar al nimicniciei care ne caracterizează.
Prima confruntare oficială a sezonului trăieşte sub ameninţarea unor condiţii naturale de excepţie. Fotbalul nu poate fi mutat în incubator şi, în consecinţă, depinde de capriciile vremii. Care nu sunt de ignorat. Dar, după cum spuneam, ca şi când răul natural n-ar fi fost suficient, invenţiile despre şi mai rău au circulat intens în piaţa media. Articolele despre Nato-Arena, despre atomica suprafaţă de joc a noului stadion au reprezentat prima purgaţie a trebălăilor din presă.
Publicul larg era asigurat, sub cuvântul de onoare al scormonitorilor prin muşuroaie, că sub zăpada care acoperise terenul s-ar ascunde o arătură catastrofică. Fuseseră identificaţi şi vinovaţii dezastrului, sentinţele decapitării erau definitive şi irevocabile, iar Steaua pierduse deja meciul cu Twente la masa verde. Dar a venit şi ziua în care a fost săltat colţul prelatei care acoperea necunoscutul. Şi, ce să vezi? Un gazon ireproşabil, un gazon numai bun să-i furajeze pe mâncătorii de... adevăr. De va fi la fel gazonul şi în ziua jocului, nimeni nu poate şti. Codurile viu colorate îşi fac de cap în afara puterii omeneşti, vremea poate oferi în continuare suprize neplăcute. Cert este însă un singur lucru. Catastroficii lucraseră, prosteşte, în avans.
Eşecul campaniei Nato-Arena nu s-a lăsat cu învăţătură de minte acolo unde ea nu există. Prov
