Amintit cu ocazia prezentării memoriilor doctorului Sergiu Stoicescu, episodul morţii marelui om politic Ion I. C. Brătianu este analizat, prin cercetarea unor surse variate, de către dl dr. Mihail Mihailide, la rubrica Jurnal de jurnale.
Prezentând, în urmă cu două săptămâni, memoriile doctorului Sergiu Stoicescu apărute în volumul intitulat „Gânduri din fapte“ (1998, Bucureşti), unde – pe multe pagini – găsim referiri la Daniel Danielopolu, un „amestec remarcabil de calităţi şi de cusururi, tot atât de strălucitoare unele ca şi celelalte“, între care şi afirmaţia că savantul, la un moment dat, „pentru senzaţia de omnipotenţă pe care i-o dădea“ se droga cu cocaină (dr. S. S.), am reprodus şi informaţia preluată dintr-o comunicare la „Societatea de Istorie a Medicinii din Bucureşti“ (ulterior, tipărită) a doctorului Şerban Milcoveanu (1911–2009), contemporanul celor doi. Ş. M. „se întreabă dacă alterarea psihicului, urmare a dozelor mici de morfină (sic) pe care şDanielopoluţ şi le administra, nu au stat la baza unor erori terapeutice la care a fost părtaş, între care aceea conducând la decesul lui Ionel C. Brătianu – septicemie streptococică şi flegmon difuz retrofaringian, colecţie purulentă incizată de prof. dr. C. Angelescu.“ Şi că acesta, „de emoţie, ar fi secţionat carotida! (sic)“. Aceste rânduri au putut irita pe cei care, ocupându-se de biografiile unor personalităţi, nu acceptă, uneori, necesara segregare dintre operă şi caracterul/viaţa privată a celor despre care scriu, considerând că adevărurile lăsate posterităţii ar trebui filtrate (ca să nu spun: cenzurate). E banal să amintesc că „adevărurile“ nu sunt imuabile şi că nimeni nu se poate lăuda că deţine adevărul absolut. De asemenea, poate că n-ar fi rău să se adopte, măcar ca motto, dacă nu ca „instrument de lucru“, ceea ce un personaj al lui Nabocov afirma: „Adu-ţi aminte că tot cee