Pe lângă dotarea rudimentară a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) ce o împiedică să facă faţă iernii aspre de pe drumurile naţionale, absenţa sării destinate tratării şoselelor împotriva poleiului este o altă cauză a dezastrului. Cu două luni înainte de începerea iernii, în data de 28 septembrie 2011, CNADNR semna o repartiţie de sare pentru drumurile naţionale de 25.000 de tone pe aria Direcţiei de Drumuri Timiş (1.900 de kilometri de şosea sau 14% din totalul reţelei naţionale) şi de zero tone pentru restul Direcţiilor de Drumuri, respectiv Bucureşti, Craiova, Cluj, Braşov, Iaşi şi Constanţa. Cifrele apar în documentul numit "repartiţie sare pentru campania de iarnă 2011-2012" şi a fost semnat chiar de directorul companiei ce se ocupă acum de deszăpezire, respectiv de Cristian Andrei. Câtă sare e necesară? Consumul de sare pentru asigurarea condiţiilor de circulaţie pe un kilometri de drum fluctuează foarte mult în funcţie de cantitatea de precipitaţii, temperatura exterioară, categoria drumului, starea acestuia, tehnicile de întreţinere a drumului, etc. Studii făcute în ţările nordice estimează că acesta poate atinge şi 10 tone pe kilometru şi sezon. In iarna lui 2010 s-a vorbit în România chiar de 22.000 de tone în fiecare dintre zilele cu probleme. Un fost director al CNADNR vorbeşte însă şi de un consum anual în România de 300.000 de tone. Oricum aceste cifre sunt depărarte de cele 25.000 de tone cumpărate înainte de începerea acestei ierni de către CNADNR şi acestea destinate doar celor 1.900 de kilometri de pe raza Direcţiei Timiş. Sarea este eficientă până la -6 grade Celsius după care este necesară tratarea carosabilului cu clorură de calciu, mult mai scumpă. CNADNR a pasat responsabilitatea

Dacă până în 2008-2009 sarea era cumpărată de compania de stat şi răspândită pe drumuri de către firmele ce aveau contrac