Tot mai mulţi europeni ajung în şomaj din cauza crizei economice, cel mai mare nivel înregistrându-se în Spania, Grecia, Slovacia şi Lituania, cu procente cuprinse între 23% (Spania) şi 15,3% (Lituania).
Potrivit statisticii Eurostat, numărul şomerilor din România, înregistrat în luna noiembrie a anului trecut, însuma 7,3% din totalul şomerilor la nivelul UE, dintre care 23,4% sunt tineri români cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani.
Vecinii noştri de la sud, bulgarii, stau ceva mai rău, cu un şomaj de 10,9% din totalul şomerilor din UE, dintre care 25,6% sunt tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani.
Regatul Unit, Franţa şi Spania au o rată a şomajului mai mare decât România şi Bulgaria: astfel, Spania înregistrează o rată a şomajului de 22,9% din totalul şomerilor la nivelul UE, din care 49,6% sunt tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani, Regatul Unit înregistrează o rată de 8,3% din totalul şomerilor din UE, din care 22% sunt tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani, iar Franţa o rată de 9,8% din totalul şomerilor la nivelul UE, dintre care 23,8% sunt tineri de până la 24 de ani.
Constatând că şomajul este în creştere, în special în rândul tinerilor, deputaţii europeni au decis să dezbată mâine în plen Analiza anuală a creşterii pentru 2012 în vederea pregătirii Consiliului European din martie 2012.
În raportul redactat pe marginea Analizei anuale a creşterii pentru 2012, Parlamentul European subliniază câteva priorităţi, printre care consolidarea fiscală diferenţiată favorabilă creşterii, asigurându-se concomitent recuperarea economică şi crearea de locuri de muncă.
Totodată, se va urmări asigurarea finanţării pe termen lung a economiei reale; promovarea creşterii durabile prin creşterea competitivităţii şi a investiţiilor; abordarea şomajului şi a consecinţelor sociale ale crizei, precum şi modernizare