Fostul tenisman Ilie Năstase, primul lider al clasamentului ATP, a declarat, într-un interviu acordat cotidianului La Stampa, că a fost mereu acuzat de faptul că este "ţigan", dar a precizat că se mândreşte cu acest lucru.
"Să-mi înfurii adversarii făcea parte din strategia mea. Am fost mereu acuzat că sunt ţigan. E adevărat, sunt ţigan român şi sunt mândru de asta", a spus Năstase.
Declaraţia lui Năstase vine după ce, în 2010, acesta declarase că este de acord cu expulzarea ţiganilor români din Franţa, din cauza cărora e nevoit să-şi păzească buzunarele când se plimbă prin Paris.
Năstase adăugase că, dacă ar fi preşedintele României, i-ar muta pe ţiganii de la noi în Harghita, pentru ca ungurii să nu mai fie majoritari.
Fostul tenisman a afirmat că sportivii joacă doar pentru ei. "Am jucat mereu doar pentru mine. Orice sportiv face asta. Trece şi peste propria mamă pentru o victorie. Patria, familia, sunt doar lucruri care se spun. E valabil pentru toată lumea. Dintotdeauna şi pentru totdeauna. Nu se va schimba nimic. Nu sunt cinic, încerc doar să fiu sincer", a precizat Năstase.
Ilie Năstase consideră că Jocurile Olimpice au ajuns o afacere: "Jocurile Olimpice au ajuns o afacere. Fotbalul şi tenisul nu există la JO. Atletismul şi gimnastica sunt cele mai curate sporturi de la Jocurile Olimpice".
Năastase a declarat că jucătorii de tenis din ziua de astăzi nu mai sunt interesaţi de spectacol.
"Pe vremea noastră eram cu toţii prieteni. Acum, Djokovici, Nadal şi Federer nu se cunosc în afara terenului. Parcă sunt nişte maşini de făcut bani. În acest moment Djokovici este cel mai puternic, are forţă şi lovituri deosebite. Din păcate, niciunul nu joacă pentru public", a spus Năstase.
Fostul tenisman Ilie Năstase, primul lider al clasamentului ATP, a declarat, într-un interviu acordat cotidianului La Stampa, că a fost mereu ac