La o lună de la începerea protestelor, tinerii din Piaţa Universităţii s-au gândit să îi aducă un omagiu celebrului actor Emil Hossu, cel care a a murit cu gândul la oamenii care protestau împotriva clasei politice. Astfel, în Piaţa Universităţii vor fi depuse două coroane de flori. Pe prima a fost scris mesajul: "Piaţa Universităţii luptă mai departe!", iar pe cea de-a doua coroană, protestatarii au scris mesajul: "Mulţumim, Emil Hossu!".
"Să ştii că lui Milu nu-i plăcea să iasă-n faţă cu orice eveniment din viaţa sa. Înainte a tropăit prin Piaţa Universităţii. A ieşit şi cu sindicatele, am casa plină de şepci. Asta era el! M-a sunat înainte de miting. «Intelectuala lu’ tata, trebuie să zic şi eu câteva vorbe». Când a apărut cu tricolorul la rever, la mitingul USL, am înlemnit. Nu pentru bani a ieşit în stradă, ci pentru demnitatea ta. N-am fost îngenuncheaţi în halul ăsta nici pe vremea lui Ceauşescu", a declarat actriţa Catrinel Dumitrescu, soţia lui Emil Hossu, într-un interviu acordat pentru Jurnalul Naţional.
"La fiecare găsea câte ceva bun. Unul singur n-a cauţionat, pe Băsescu. Era revoltat la maxim de personajul ăsta, nu numai că nu l-am votat niciodată, dar până la el n-am ştiut ce-i aia ură, nici faţă de Ceauşescu. Un prieten stabilit în străinătate mi-a trimis nişte mesaje de condoleanţe ale românilor de acolo. Ştii ce scria cineva? «În timp ce Băsescu vorbea, Milu murea»", a mai declarat actriţa.
Între timp, iarna nu ne iartă. E viscol, ninge din abundenţă, însă în Piaţa Universităţii răsună în continuare glasul protestatarilor. "Boc, Boc, Băsescu după Boc"; "Băsescu nu e trist, a numit un securist"; "Jos Băsescu!"; "Ieşi afară javră ordinară" sunt doar câteva dintre sloganurile rostite cel mai des de protestatari. Demisia lui Emil Boc a reprezentat pentru ei dovada clară că se poate. Manifestanţii vor însă să obţină