Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iarna măgarilor

Publicat in Ziua Veche, marți 14 februarie 2012 ·

După oină, mai inventarăm un sport naţional:Cine ajunge mai repede cu ajutoare la înzăpeziţi. Câştigă ăla care se laudă primul pe sticlă că a învins nămeţii şi a scos populaţia cătunului Nuştiucare din foame. De stai şi te minunezi ce oameni buni şi săritori născu ţara asta, săraca.

Normal că televiziunile mogulilor sunt din nou în avangardă, cu politicieni în coadă. Echipele lor ajung în locuri în care Armata şi Jandarmeria nici nu s-ar fi gândit vreodată că pot răzbate. Tatulici, însuşi, tras de tractorul primăriei, a descălecat printre cei dintâi într-o comună din Călăraşi. Gigi Becali e în pelerinaj, cu prohabul desfăcut după cum a observat o colegă, în Vrancea, în fruntea a 100 de oşteni ai domniei sale. Şi-a propus, ţac-pac, să deszăpezească vreo două judeţe. E vesel când e filmat, dar şi o ţâră trist. Nişte localnici i-ar fi cerut bani ca să pună şi ei mâna pe lopeţi. Păi de la cine învăţară prostul obicei?

Isteria e generală. Şi, bineînţeles, electorală. Turma urmează frumos aliniată măgarii care o manipulează. Cei mai măgari dintre măgari cer stare de urgenţă, fără ca habar să aibă că şi-ar putea prinde urechile în ea. În asemenea caz se pot interzice chiar răgetele pe care le emit în eter.

Se colectează de la haine, la te miri ce. Să le fi luat zăpada făina din căpistere, izmenele din garderobă, banii de la chichiţa lăzii sau slana din pod amărâţilor izolaţi de viscol? Ete, na, ne fandosim şi noi! Că să facem audienţă şi imagine, obligăm baba să traverseze strada.

În copilăria mea iernile ca asta începeau prin noiembrie şi se terminau în aprilie, cu ninsoarea mieilor. Dar atunci nu aveam nici libertate de exprimare, nici alegeri libere.

Editorial aparut in Puterea

După oină, mai inventarăm un sport naţional:Cine ajunge mai repede cu ajutoare la înzăpeziţi. Câştigă ăla care se laudă primul pe sticlă că a învins nămeţii şi a

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Filmul românesc în care va apărea Silviu Prigoană după ce a murit. Va avea premiera pe 6 decembrie

Libertatea acum 9 ore
În vârstă de 60 de ani, Silviu Prigoană a murit pe 12 noiembrie 2024, după ce ar fi luat masa într-un restaurant din Bran.

Dezbateri publice - 13 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
ANUNŢ PUBLIC PENTRU DEZBATEREA PUBLICĂ PRIVIND SOLICITAREA DE REVIZUIRE A AUTORIZAŢIEI INTEGRATE DE MEDIU „ROMCIM S.A.”, cu sediul în Bucureşti, sector 1, Str. Emanoil Porumbaru nr. 93-95, etaj 1 şi 5, aduce la cunoştinţa celor interesaţi, organiz

Anchetă la Cluj, după ce o maşină a Poliţiei a fost filmată circulând pe trotuar – VIDEO

HotNews acum 7 ore
Poliţia Cluj a deschis o anchetă după ce imagini cu o autospecială circulând pe trotuar au apărut în mediul online. Două maşini de poliţie par a se deplasa către o intervenţie, întrucât ambele au semnalele acustice şi luminoase pornite, însă una din

Tânăr din București, mort pe loc după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. Unde a avut loc accidentul

Ziare.com acum 5 ore
Un tânăr de doar 22 de ani și-a pierdut viața marți seară, 12 noiembrie, într-un accident de circulație în București, după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. ”La data de 12.11.2024, în jurul orei 21.20, Brigada Rutieră a fost sesizată

„Pacea nu mai este o certitudine”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Situaţia actuală de securitate ne arată că pacea nu mai este o certitudine pe continentul european, a declarat, marţi, şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, în cadrul alocuţiunii ţinute cu ocazia aniversării a 165 de ani de la

Camera Deputaților, undă verde pentru cumpărarea a 32 de avioane de vânătoare F-35

Wall-Street.ro acum 10 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în procedură de urgenţă, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35. S-au înregistrat 195 voturi ''pentru'', 4 ''contra'' şi o abţinere, conform Agerpres. Proiectul de lege are legătură cu Concepţia de r

Încă o dronă rusească a fost descoperită în Republica Moldova. Este a treia în tot atâtea zile

Ziare.com acum 9 ore
Încă o dronă, a treia în trei zile, a fost găsită marți, 12 noiembrie, în extravilanul localității Coșernița, din raionul Criuleni, din centrul Republicii Moldova, aflată la doar 23 de kilometri depărtare de capitala Chișinău, au anunțat autoritățil

Liderul grupului PPE, după audierea Roxanei Mînzatu: „Există încă întrebări legate de proprietatea ei care necesită clarificare”

HotNews acum 6 ore
Liderul grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Manfred Weber, a declarat marţi seară, într-un comunicat, că după audierea comisarului-desemnat român Roxana Mînzatu există încă întrebări legate de proprietatea acesteia d

Marcel Ciolacu: Indiferent cine va fi viitorul preşedinte, eu îmi doresc un preşedinte care să nu mai împartă românii în buni şi răi, de la oraş sau de la sat, din România sau din diaspora, îmi doresc un preşedinte care, în sfârşit, să unească

News.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, în întâlnirea cu reprezentanţii comunităţii românilor din Marea Britanie, că indiferent cine va fi preşedintele României, el îşi doreşte un preşedinte care să nu mai împartă românii în buni şi răi, de la o

Nicolae Ciucă, după aprobarea achiziţiei de F35: Este un avion care poate să ducă lupta şi în aer şi la sol, poate să fie un mijloc care achiziţionează informaţii. Este multifuncţional

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNL, generalul Nicolae Ciucă, a apreciat că, prin achiziţionarea avioanelor de generaţia a cincea - F35, România demonstrează că face într-adevăr ceva pentru apărarea spaţiului aerian. Avionul este ”un integrator de capabilităţi”- poate

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/9°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

1°/8°
vin.

1°/8°
sâm.

1°/9°
Constanta
acum

mie.

5°/11°
joi

7°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/5°
joi

-1°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-1°/6°
Timisoara
acum

mie.

3°/8°
joi

1°/7°
vin.

-0°/7°
sâm.

1°/9°