Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Armata şi-a scos corturile în pieţe

Publicat in Impact in Gorj, marți 14 februarie 2012 ·

Armata din Gorj şi-a montat corturi de ieri dimineaţă, corturi în care vor aduna ajutoare pentru sinistraţi. Corturile sunt montate în cele două pieţe din Târgu-Jiu, în speranţa că gorjenii vor aduce alimente, pături şi haine pentru cei aflaţi la necaz.

Acţiunea a fost organizată la cererea autorităţilor locale, care cred că numai aşa se vor mobiliza gorjenii pentru a ajuta familiile izolate de nămeţi. În Gorj, deocamdată, spun autorităţile, nu au fost descoperite încă familii izolate, însă, acest lucru se află în atenţia mai marilor judeţului. Cortul ridicat la intrarea în Piaţa Centrală din Târgu-Jiu a atras deja privirile trecătorilor. „Am aflat că se vor strânge ajutoare şi am făcut de aseară pachetele să le aduc. Le doresc sănătate celor care au fost loviţi de necaz şi Dumnezeu să le ajute să treacă cu bine peste nenorocirea asta”, spunea ieri o femeie, venită să se asigure că a găsit locaţia corectă de colectare a ajutoarelor. Cele două corturi vor rămâne pe poziţii până ce vor fi pline cu ajutoare. „La cererea autorităţilor locale au fost montate două corturi ale armatei în cele două pieţe din municipiul Târgu-Jiu. Sperăm că oamenii se vor mobiliza şi vor aduce alimente, pături şi tot ce pot veni în ajutorul sinistraţilor”, a declarat unul dintre membrii armatei. O acţiune de colectare a ajutoarelor a început şi Crucea Roşie Filiala Gorj, care primeşte începând de ieri la sediu alimente neperisabile. „Venim în sprijinul sinistraţilor şi am pus la dispoziţie sediul nostru pentru a aduna ajutoare necesare sinistraţilor. La noi, oamenii pot aduce alimente neperisabile, ce vor ajunge la familiile izolate”, a spus Grigore Richter, inspector Crucea Roşie Filiala Gorj. Ajutoarele ce vor fi strânse vor ajunge la sinistraţii fie din judeţ, fie din alte localităţi din alte judeţe, aflate sub asediul zăpezii.

Armata din Gorj şi-a montat corturi de ieri dim

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 42 minute
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 46 minute
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Un clujean a descoperit o insectă strivită în punga de făină, la supermarket: „Un ingredient trist adăugat automat”

Adevarul acum 2 ore
Un clujean a avut o surpriză neplăcută după ce a cumpărat făină dintr-un supermarket din Cluj, găsind o insectă strivită între pereții pungii. Incidentul, descris pe rețelele de socializare cu umor amar, a stârnit o serie de reacții din partea altor

Forţele IDF desfăşoară atacuri aeriene şi raiduri terestre în Beit Hanoun

Mediafax acum 41 minute
Forţele IDF au desfăşurat o operaţiune în Beit Hanoun, Gaza, vizându-se, astfel, infrastructura Hamas. Se facilitează evacuarea civililor, scrie The Times of Israel.

Atenţie! Risc de avalanşă în afara pârtiilor amenajate, în Sinaia

Mediafax acum 5 ore
Conform sursei citate, condiţiile meteo din ultimele zile au creat plăci de vânt, astfel că se pot forma avalanşe în zonele situate în afara pârtiilor amenajate. Riscul este crescut pe crestele dinspre Valea Prahovei. Aici, există straturi de zăpadă

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 4 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Ucraina vrea să deschidă mai bine de 150 de şcoli subterane până în toamna anului 2025

Mediafax acum 4 ore
Vineri, Nadiia Kuzmychova, viceministrul Educaţiei din Ucraina, a anunţat că ţara va deschide mai mult de 150 de şcoli subterane până în septembrie 2025. Ele sunt construite ca răspuns la atacurile aeriene ruseşti, care vizează în mod regulat infras

Tenis: Ana Bogdan şi Anca Todoni s-au calificat pe tabloul principal la Brisbane

News.ro acum 5 ore
Ana Bogdan, locul 114 WTA, şi Anca Todoni, numărul 118 mondial, s-au calificat, sâmbătă, pe tabloul principal la turneul de categorie WTA 500 de la Brisbane, cu premii totale de 1,5 milioane de dolari. Bogdan, favorită 6, a învins-o în ultimul tur a

Cseke Attila: Am aprobat finanţarea pentru finalizarea construcţiei creşelor noi

Mediafax acum 2 ore
„În calitatea sa de ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila a semnat finanţarea necesară pentru finalizarea construcţiei a 22 de creşe noi, moderne şi prietenoase cu mediul, aprobate în mandatul său anterior, dar

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/4°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°