Apple a cerut unei organizaţii americane care se ocupă cu protecţia muncii, Fair Labor Association (FLA), să investigheze condiţiile în care lucrează angajaţii de la fabricile din China ale companiei, scrie Telegraph.
Cererea vine după ce câţiva angajaţi s-au sinucis, iar mulţi alţii s-au plâns de condiţiile epuizante de muncă şi au ameninţat că intră în grevă sau că se aruncă de la etaj.
Inspectorii FLA au început, luni dimineaţă, verificările la fabrica Foxconn din Shenzen şi vor ajunge şi la cea din Chengdu.
Ei vor intervieva mii de angajaţi, pentru a afla detalii despre stilul lor de viaţă şi condiţiile de lucru: câte ore muncesc, cum sunt plătiţi, care este starea lor de sănătate şi care sunt condiţiile de siguranţă.
Rezultatele anchetei vor fi publicate în martie, pe site-ul FLA.
Fabricile Foxconn produc şi pentru Sony, Nintendo şi HP
Telegraph scrie că problemele Apple cu taiwanezii de la Foxconn, care produc aproape toate gadgeturile companiei, au început în 2010, când s-au sinucis mai mulţi angajaţi ai fabricii din Longhua, unde lucrează între 300.000 şi 400.000 de muncitori.
Apoi, luna trecută, 300 de angajaţi ai fabricii Foxconn din Wuhan au ameninţat că se aruncă de pe clădire, spunând că sunt plătiţi foarte prost, nu sunt pregătiţi pentru jobul pe care îl fac şi trebuie să lucreze în condiţii de stres.
În plus, în presă au apărut mai multe articole în care se spune că, deşi au promis că vor îmbunătăţi condiţiile de muncă din fabricile din China, cei de la Apple nu au făcut nimic concret pentru acest lucru.
„Credem că muncitorii din toată lumea au dreptul să muncească într-un mediu corect şi sigur, de aceea am decis ca FLA să facă o investigaţie independentă. Inspecţiile care au loc acum sunt fără precedent în industria electronicelor, ca amploare”, a anunţat CEO-ul Apple, Tim Cook. El a precizat