Foto: Thinkstock Ministerul Sănătăţii atenţionează că, în ultima săptămână, se constată o intesificare a circulaţiei virusurilor gripale de tip AH3N2, în special pe teritoriul Moldovei, fără a exista, în prezent, riscul unei epidemii. În judeţul Iaşi, a crescut brusc numărul cazurilor de gripă AH3N2. De la începutul supravegherii virusurilor gripale (săptămâna a 40-a a anului trecut şi până în prezent) au fost confirmate, în total, un număr de 63 de virusuri gripale AH3N2, activitatea gripală fiind de intesitate medie, cu focar local în judeţul Iaşi şi cu cazuri sporadice în alte 15 judeţe.
Gerul, viscolul pot contribui la mărirea pericolului de infecţii respiratorii de sezon, inclusiv de gripă. Cu cât se prelungeşte perioada de ger, cu atât creşte riscul de a se înregistra o creştere a numărului persoanelor afectate de aceste boli de sezon, avertizează doctorul Victor Olsavszky, reprezentantul OMS în România. Mai vulnerabili sunt vârstnicii şi bolnavii cronici a căror imunitate este alterată şi nu-i ajută să facă faţă virusurilor. Există şi o veste bună. Din cauza închiderii unor şcoli şi grădiniţe se reduce pericolul transmiterii virusurilor, spune doctorul Adriana Pistol, director general al Institutului Naţional pentru Sănătate Publică.
Problema unei eventuale epidemii de gripă este valabilă în toată Europa. De exemplu, doctorul Thierry Blanchon, responsabil al reţelei de supraveghere Sentinelles Inserm-UPMC din Franţa, vorbeşte chiar despre o posibilă epidemie de gripă, ce-i drept cu sosire întârziată, tocmai din cauza iernii blânde pe până acum în toată Europa.
Trebuie să ştim că persoanele vaccinate beneficiază în continuare de imunitate la virusurile gripale circulante, deoarece, aşa cum precizează doctorul Adriana Pistol, deocamdată nu s-a anunţat vreo modificare a tulpinilor.
De asemenea, mai trebuie ştiut că, la această dat