Charlotte Rampling a vorbit despre cum şi-a început cariera, cum iese din casă în fiecare zi şi despre actorie ca o săritură în prăpastie. Sursa: REUTERS
Faimoasa interpretă britanică participă la Berlinale cu debutul în lung-metraj al fiului ei, Barnaby Southcombe, intitulat "I, Anna", în care Rampling joacă alături de Gabriel Byrne şi Haylee Atwell. Filmul este un thriller noir şi o adaptare a romanului Elsei Lewin.
EVZ: Când aţi ştiut că sunteţi actriţă?
Charlotte Rampling: De la bun început. De la 18 ani, când am jucat primul rol, am ştiut că aşa voi continua toată viaţa. Am ştiut că s-a întâmplat ceva, am văzut ceea ce au văzut şi ceilalţi. Eu nu am văzut asta la mine, pentru că nu mă uitam, dar când am jucat, ceva s-a produs. Nu am studiat actoria, nu m-am pregătit niciodată pentru asta, am fost descoperită. Cineva pur şi simplu mi-a zis: "Hai să filmăm asta". Era vorba de "The Knack ...and How to Get It", de Richard Lester.
Apoi am căpătat un rol principal, nici nu mai ştiu cum, mi se pare că i-am dat fotografia mea unui agent. Am ştiut că aveam ceva ce funcţiona pentru mine şi în filme. Nici nu m-aş fi apropiat de o scenă, n-am avut "antrenament" pentru aşa ceva. Abia acum 10 ani mam apucat să studiez actoria de teatru.
Având în vedere lipsa de experienţă a fiului dumneavoastră, i-aţi dat indicaţii?
Nu, nu fac niciodată asta. Am lucrat cu mulţi regizori, care nu doar că nu aveau experienţa mea, ci şi trăiseră o viaţă mult mai scurtă decât a mea, făcuseră mult mai puţine filme decât mine. Însă în filmele în care joc, eu nu regizez, ci mă las pe mâna regizorilor. Am respectat mereu locul regizorului în ierarhia facerii unui film. Ai putea spune că el este tatăl familiei, şeful. Ne supunem lui, nu orbeşte, fireşte, e loc de colaborare. Dar în acel vacarm, cineva trebuie să spună: "Gata! Eu vorbesc acum"
