Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şase state din zona euro, retrogradate de Moody's

Publicat in rfi, marți 14 februarie 2012 ·

Agenţia de evaluare financiară Moody's a retrogradat luni seară şase state din zona euro, inclusiv Italia, Spania şi Portugalia şi a avertizat că ar putea coborî ratingurile "AAA" ale Franţei, Austriei şi Marii Britanii, din cauza crizei datoriilor de stat din Europa.

Totuşi, Moody's a luat măsuri mai puţin agresive în privinţa statelor din zona euro decât agenţia Standard & Poor's, care a coborât în ianuarie ratingurile a nouă state din zona euro, inclusiv Franţa şi Austria, care au pierdut astfel ratingul triplu-A şi a trecut la negativă perspectiva ţărilor din uniunea monetară cu excepţia Germaniei.

Şi agenţia Fitch a coborât în ianuarie ratingurile Belgiei, Ciprului, Italiei, Sloveniei şi Spaniei, indicând totodată că există şanse de 50% pentru noi retrogradări în următorii doi ani.

Decizia Moody's pune însă pentru prima dată sub semnul întrebării ratingul "AAA" al Marii Britanii. Agenţia a indicat temeri privind capacitatea Europei de a implementa reformele şi de a angaja fondurile necesare pentru soluţionarea crizei. Moody's notează de asemenea că situaţia economică dificilă din Europa ar putea împiedica unele guverne să ia măsuri de austeritate suficient de puternice pentru a pune ordine în finanţele publice.

Ratingul "AAA" al Germaniei este descris de Moody's drept "adecvat", iar agenţia a reafirmat ratingul triplu-A al Fondului European de Stabilitate Financiară EFSF, care a fost retrogradat în ianuarie de S&P cu o treaptă, la "AA+". Agenţia a coborât cu câte o treaptă ratingurile Italiei, Portugaliei, Sovaciei, Sloveniei şi Maltei şi a retrogradat Spania cu două trepte.

Moneda euro şi lira sterlină s-au depreciat în raport cu dolarul în urma anunţului Moody's, iar bursele de valori europene au deschis marţi în scădere. Ministrul britanic al Finanţelor, George Osborne, a reacţionat declarând că Marea Britanie trebuie să se

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu - „Din martie românii vor putea călători în SUA fără vize”

Ziua Constanta acum 51 minute
Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să fie necesară o notificare în platforma ESTA - Electronic System for Travel Authorization. Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să f

„America mexicană, sună bine”. Cum i-a răspuns lui Donald Trump preşedinta Mexicului după ce acesta a spus că vrea să redenumească Golful Mexic în Golful Americii

News.ro acum o ora
Denumirea „Golful Mexic” este recunoscută la nivel internaţional, a declarat miercuri preşedintele mexican Claudia Sheinbaum, ca răspuns la comentariile preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, privind redenumirea sa în „Golful Americii”, relatează

Premierul Groenlandei se întâlneşte cu regele Danemarcei în contextul interesului SUA pentru insulă

BusinessMagazin acum 25 minute
Premierul Groenlandei, Mute Egede, se întâlneşte cu regele Frederik la Copenhaga, după ce Donald Trump şi-a reiterat dorinţa de a adăuga insula Groenlanda teritoriului SUA, anunţă Reuters.

Elevii care învață bine vor putea promova doi ani într-un singur an școlar

Wall-Street.ro acum o ora
Ordinul ministrului Educaţiei pentru aprobarea metodologiei privind promovarea a doi ani de studii într-un an şcolar în învăţământul preuniversitar a fost publicat miercuri în Monitorul Oficial. Elevii capabili de performanţe şcolare înalte pot prom

Merge la închisoare! Daniel Onoriu a fost condamnat cu executare la 2 ani și 6 luni

Cancan acum 34 minute
Daniel Onoriu și-a aflat sentința! Pilotul de raliuri a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare, iar judecătorii au decis să îi reducă pedeapsa inițială, cea de 3 ani și 6 luni. Decizia finală a instanței a fost ca acesta să își petreacă

Cum arată Cazinoul din Constanța după renovare: ”La un pas de redeschidere” FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Cazinoul din Constanţa este la "un pas de redeschidere", a anunţat miercuri, 8 ianuarie, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Acesta a precizat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emble

Fata și băiatul de 15 ani dați dispăruți la Tulcea pe 4 ianuarie au fost găsiți morți pe un câmp

Libertatea acum 3 ore
Este anchetă la Tulcea, după ce o fată și un băiat, dați dispăruți pe 4 ianuarie, au fost găsiți morți pe un câmp. Trupurile neînsuflețite ale celor doi minori au fost descoperite în cariera Bididia, relatează Tulcea Noastră.

Fostul ministru al Educației, Ligia Deca, noul prorector al SNSPA

Ziua Constanta acum 4 ore
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat miercuri, în urma consultării Senatului univeristății, numirea fostului ministrul al Educației Ligia Deca în funcția de prorector al universității, cu responsabilități în domeni

Un autocar plin cu copii a luat foc în județul Neamț, în dreptul unei stații GPL

Libertatea acum 55 minute
Un incendiu violent a cuprins, miercuri, autocarul în mers, pe E85, în dreptul unei stații GPL din localitatea Tețcani, comuna Gherăești, județul Neamț. În mijlocul de transport se aflau 63 de elevi și șoferul, care s-au autoevacuat, relatează Știri

CFR Cluj anunţă venirea lui Andres Sfaiţ de la Salernitana

News.ro acum 44 minute
CFR Cluj a anunţat, miercuri, că a ajuns la un acord cu Salernitana pentru transferul jucătorului Andres Sfaiţ În vârstă de 20 de ani, atacantul clujean revine în România după mai bine de 10 ani petrecuţi în străinătate, perioadă în care a evoluat a

Vremea

București
acum

11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

mie.

8°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

7°/13°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/14°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°