Sârbii din nordul Kosovo votează, astăzi şi mâine, într-un referendum controversat, menit a denunţa concesiile făcute de Belgrad în faţa Kosovo, la presiunea Uniunii Europene, relatează agenţiile internaţionale de presă. Sursa: Reuters
Peste 35.000 de electori înscrişi în cele patru municipalităţi cu populaţie majoritar sârbă din nordul Kosovo au fost chemaţi la urne, pentru a răspunde prin "da" sau "nu" la întrebarea: "Acceptaţi instituţiile aşa-numitei republici Kosovo instalate la Pristina?". Cele 82 de secţii de vot s-au deschis la ora 08.00 (ora României) şi se vor închide la ora 20.00. Votul va continua şi miercuri.
Scrutinul a început cu două zile înainte de marcarea a patru ani de la proclamarea unilaterală a independenţei de către majoritatea albaneză din Kosovo, la 17 februarie 2008, act pe care Belgradul şi sârbii din Kosovo nu îl recunosc.
Preşedintele sârb Boris Tadici a calificat acest scrutin ca fiind neconstituţional. "Referendumul nu poate decât să contribuie la adâncirea crizei. În primul rând, nu este conform Constituţiei sârbe", a spus Tadici.
Din cei circa două milioane de locuitori ai Kosovo, în jur de 120.000 sunt sârbi, dintre care peste 40.000 locuiesc în partea de nord. Cei din sud, care locuiesc în enclave înconjurate de majoritatea albaneză, nu participă la scrutin.
UE: Referendumul nu e o soluţie
Referendumul din nordul Kosovo nu va conduce spre găsirea unei soluţii la această problemă, consideră comisarul UE pentru Extindere, Stefan Fule. Violenţele, barciadele şi referendumul nu sunt soluţii corecte, a spus purtătorul de cuvânt al comisarului, Peter Stano. Soluţia poate fi găsită doar paşnic, prin consultări şi dialog.
CE cunoaşte poziţia autorităţilor de la Belgrad referitoare la organizarea referendumului privind neacceptarea instituţiilor de la Priştina, care susţin că