Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum să te încălzeşti cu calculatorul

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 14 februarie 2012 ·

Temperaturile extreme din ultimele zile îi determină pe români să găsească surse inedite de căldură. Producătorii de gadgeturi termice le vin în ajutor.

Pe o vreme în care nu-ţi vine să dai câinele afară din casă, trebuie luate măsuri speciale. Iar când temperatura din termometru scade mult sub 0 grade Celsius, persoanele cu circulaţie periferică slabă sigur vor avea probleme. La ele s-au gândit şi producătorii de gadgeturi termice, cum ar fi încălzitoare de mâini şi de picioare sau dispozitive de încălzit ceaiul sau cafeaua prin mufă USB sau cu combustibil.

Clienţii noi apar greu

Vânzările acestor produse au crescut cu circa 5% în această iarnă faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, spun reprezentanţii kaki.ro.

"Este un segment de nişă, de obicei cumpără astfel de produse cei care au experienţă în utilizarea lor. Astfel, numărul de clienţi noi nu creşte spectaculos", au afirmat aceştia. Unul dintre cele mai apreciate produse este încălzitorul de mâini Zippo, care funcţionează cu un catalizator pe bază de platină. Acesta arde fără flacără şi degajă căldură constantă timp de 24 de ore, cu o singura reîncărcare. Preţul este de circa 100 de lei.

Cei care vor să-şi încălzească ceaiul sau cafeaua la mufa USB au varianta unei căni care se poate conecta la acest tip de dispozitiv. Este unul dintre cele mai populare dispozitive de acest gen, susţin reprezentanţii usbmania.ro. Cana costă 65 de lei şi păstrează băutura caldă şi în maşină, folosind un adaptor USB.

TUNS

Ustensila care taie părul la cald

Hairstiliştii care se respectă vor folosi o foarfecă termică. Mai ales dacă un tuns la un salon de fiţe costă cât salariul minim pe economie. O foarfecă cu lamele încălzite "închide" firele de păr şi acestea vor fi protejate de influenţe exterioare. Astfel, părul moale, care se r

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

23°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°