Caderea a fost la fel de spectaculoasa ca si inaltarea. Haituit, presat de comilitonii care-i ciugulisera din palma pina mai ieri, pus la zid sa-si justifice averea (circulau deja legende demne de dictatori africani), a inventat penibila istorioara cu matusa Tamara, o poveste ridicola, care i-a pus sub semnul intrebarii chiar inteligenta... Inteligent, rafinat, cultivat, abil si perseverent, premierul Adrian Nastase parea destinat unei stralucite cariere. Victoria lejera din toamna lui 2000, datorata gafelor impardonabile ale liderilor CDR si ale lui Emil Constantinescu, ascundea insa germenii caderii. Inainte de toate, inamicul lui Nastase va fi chiar el insusi. Desi trecuse prin toate magistraturile importante din stat, a ales sa ramina mereu, pina in 2000, in umbra protectoare si aducatoare de voturi a lui Ion Iliescu. In ochii multora trecea drept un intelept. Iata, s-a spus, desi inteligent si foarte calificat, suporta onorabil pozitia de supus al tatucului. Stravechea strategie a capului plecat. Guvernarea in care s-a instalat ca un suveran avea sa-l orbeasca. Treptat, a inceput sa dea semne de insubordonare fata de tatucul reinstalat si el la Cotroceni. Conflict intre generatii, s-a spus. Da si nu. Mai degraba fascinatia si orbirea puterii. Pur si simplu, premierul s-a comportat ca un rege absolutist. Iliescu a devenit tot mai agresiv si inspirat in calificativele puse guvernului si, resentimentar, cum il stim, l-a sters din memoria afectiva. E firesc ca premierul sa fi dorit emanciparea, numai ca aceasta izbinda a pus-o in slujba ambitiilor lui nemasurate. Guvernarea, nestingherita de nimeni, ba chiar sustinuta de "Opozitia miluita" (vezi pripeala fostului lider liberal Valeriu Stoica de a incheia un pact de neagresiune cu noua stapinire), a scos la iveala cu asupra de masura toate cutele caracterologice, de nomenclaturist oportunist, insolent si rapace, ale