Cartea semnată de profesorul Christopher Layne a devenit foarte repede unul dintre cele mai influente studii din sfera relaţiilor internaţionale. Teza sa porneşte de la o observaţie simplă: din momentul în care s-au afirmat ca mare putere, Statele Unite au fost permanent tentate să urmeze o strategie de expansiune. Securitatea Americii şi chiar valorile sale fundamentale ar fi fost ameninţate într-o lume care n-ar fi fost deschisă ideologic şi economic penetrării Statelor Unite.

Soluţia pentru asigurarea unei asemenea deschideri era obţinerea hegemoniei extraregionale. Urmând această filosofie, încă din anii celui de-al doilea război mondial, Statele Unite şi-au propus să cucerească şi să păstreze statutul de hegemon în Europa Occidentală, Asia de Est şi Golful Persic. Sfârşitul Războiului Rece a modificat profund peisajul internaţional, dar nu a adus schimbări semnificative în costisitoarea strategie americană. Autorul avertizează că America nu poate evita soarta pe care au avut-o toţi ceilalţi hegemoni de-a lungul istoriei, care, pe rând, au devenit victima supraextinderii imperiale.

Este, de-altfel, sentimentul pe care îl ai când, retroactiv, analizezi campaniile lansate ca răspuns la atacurile asupra „Gemenilor“ din centrul New Yorkului. Cert este că „lumea unipolară şi Pax Americana create de SUA după 1945, se spulberă sub ochii noştri“, crede autorul. Ce implică acest lucru pentru Europa? America va fi nevoită să îşi restructureze masiv prezenţa sa pe continent (ceea ce deja se întâmplă), până acolo încât va fi nevoită „să renunţe la responsabilitatea de a apăra Europa“. În cele din urmă, „este important ca europenii să înţeleagă că nu pot conta la nesfârşit pe Statele Unite să acţioneze ca pacificatorul Europei“.

// CHRISTOPHER LAYNE

// Pacea iluziilor: marea strategie americană din 1940 până în prezent

// Editura Pol