Circul politic merge mai departe. Orice s-ar spune despre el, nu poti nega ca Ion Iliescu are si citeva talente. Unul dintre ele, probabil cel mai important, consta in abilitatea de a condensa intr-un cuvint o caracterizare aproape perfecta. Eticheta se lipeste mai apoi pe fruntea impricinatului si oricite eforturi ar depune acesta, nu mai poate scapa de ea. Ba, ca un blestem cumplit, cu cit se zbate mai abitir, cu atit eticheta devine mai vizibila si mai acaparatoare, marcindu-i intreaga evolutie. Cele mai celebre formule lansate de Iliescu au fost, fara nici o indoiala, "Arogantul" si "Prostanacul". Cei vizati, Adrian Nastase si Mircea Geoana, au ramas, peste ani, captivi acestor scurtisime caracterizari, in jurul carora s-au conturat insa destine diferite. Sau, poate, nu atit de diferite. Recent, "Bunicuta" a recidivat. Referindu-se la contrele minore dintre cei doi lideri ai USL, Victor Ponta si Crin Antonescu, Iliescu a declarat ca unul s-a dorit "mai cirlan" decit celalalt. Desi, pentru unii, cirlan ar fi sinonim cu mirlan, dictionarele atesta alte semnificatii. Functie de regiunea in cauza, cirlan inseamna fie ied (miel) abia intarcat, fie cal foarte tinar. Prin extensie, neascultator, obraznic. O dezbatere nationala prin care s-ar cauta un sens ascuns afirmatiilor lui Iliescu ar fi superflua. Caci, asa cum frumos se exprima o "analista", Crin si Victor s-au incris intr-o competitie in care fiecare incearca sa se arate mai cocos decit celalalt. Drama e ca oricit s-ar stradui un clapon, oua de aur tot nu face. Or, ametita de atita vorbarie fara rost, populatia cam asta asteapta de la cei doi bravi conducatori. Nu se va rupe USL de la atita lucru, dar concurenta dintre cei doi lideri se va accentua in lunile urmatoare. Oarecum surprinzator fata de inceputul relatiei, cind situatia statea mai degraba pe dos, in vreme ce Antonescu tinde sa devina tot mai "isteric"