Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iarna grea a salvat multe vieţi

Publicat in Vox Publica, marți 14 februarie 2012 ·

Dacă întreaga masă a lui Stamate reuşea să se sprijine pe calcule şi probabilităţi, iată că nici măcar unul din toată masa iluminaţilor neamului ce-şi fac veacul pe ecranele tv nu reuşeşte, nici măcar din cînd în cînd, să se sprijine pe aceleaşi calcule şi probabilităţi.

Înregimentaţi sub stindardul inscripţionat cu lozinca “Nimic nu valorează mai mult decît viaţa unui om”, toţi flaşnetarii tv acuză autorităţile pentru neputinţa de a salva toate vieţile ameninţate de ger, viscol şi zăpadă. Cei aproape 80 de morţi sînt prezentaţi ca victime ale incompetenţei guvernanţilor, care nu sînt în stare să facă faţă stihiilor iernii.

Dacă ar fi cît de cît inteligenţi, trîmbiţaşii tv ai valorii supreme a vieţii ar trebui să-şi dea seama că în ultimele săptămîni s-a redus numărul de morţi datorate incompetenţei autorităţilor. Iarna grea a redus numărul de maşini care circulă şi a redus şi viteza deplasării acestora, aşa că a scăzut numărul accidentelor rutiere grave, soldate cu morţi şi răniţi, capitol la care noi sîntem printre fruntaşii Europei.

Şi dacă ar fi cît de cît consecvenţi, bocitorii tv ai morţilor ar trebui să binecuvînteze iarna grea, căci ea a salvat vieţi, pe acelea care s-ar fi pierdut pe şosele.

Şi dacă ar fi cît de cît coerenţi, coriştii tv ai nimicului şi nimicurilor ar trebui să preseze autorităţile să-i pedepsească exemplar pe criminalii de la volan, nu să se bată, fără sorţi de izbîndă, cu morile de viscol, ninsoare şi ger. Dar (de)formatorii de opinie de la tv, oameni fără cap şi căpătîi, par convinşi că lupta autorităţilor trebuie dusă doar cu stihiile naturii, nicidecum şi cu stihiile naturii umane, prostia şi nesimţirea. Aşa că nu vom vedea niciodată vreo campanie a televiziunilor pentru salvarea unora dintre cele 2.500-3.000 de vieţi pierdute anual în accidente rutiere, iar bivolii ieşiţi la împuns pe contrasens, ca Şerban Huid

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA renunţă la subvenţiile pentru maşini electrice începând cu 30 septembrie: Sfârşitul unei ere pentru industria vehiculelor electrice / Industria auto americană e încurajată să continue producţia pe benzină

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Fluminense, prima semifinalistă la Cupa Mondială a Cluburilor. Trei partide stelare, programate astăzi

Adevarul acum 32 minute
Brazilia are deja o primă reprezentantă în careul de ași al Mondialului cluburilor, Fluminense trecând de Al Hilal, aseară, cu 2-1, în primul sfert al turneului final din SUA.

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 13 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 9 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 13 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

Vremea

București
acum

25°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

20°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°