Reunind deopotrivă profesionişti dedicaţi şi aparatură modernă, compartimentul de recuperare medicală din cadrul clinicilor de ortopedie-traumatologie din Timişoara desfăşoară o activitate complexă, care se bucură de aprecierea pacienţilor. Amănunte, în reportajul realizat de dl Iftimie Nesfântu.

Despre Clinica II ortopedie-traumatologie, condusă de dl prof. dr. Dan V. Poenaru, şi despre activitatea ştiinţifică am scris în mai multe rânduri. Ştiam şi despre dăruirea profesorului de a forma specialişti, apropiindu-şi tineri talentaţi, încurajându-i să-şi dezvolte propriile preocupări, să-şi găsească un drum al lor. Nu cunosc prea multe clinici din ţară – poate două sau trei – unde medicii tineri să fi avut posibilitatea să facă atât de multe stagii de pregătire în străinătate. După 1989, ortopedia timişoreană a devenit repede vizibilă, cunoscută însă doar în ţară, mai degrabă în afara sistemului medical. Ciudat paradox al lumii româneşti! Ştiau oamenii obişnuiţi, până şi cei din capătul celălalt al ţării, dar nimeni dintr-un alt spital sau din Ministerul Sănătăţii nu sufla o vorbă. Şi toate acele izbânzi, oglindite pentru început doar într-un „spor de imagine“ la „beneficiar“, au fost însoţite de o creştere lăuntrică, de efort continuu de perfecţionare, deschiderea unor fronturi noi de cercetare, trimiterea medicilor tineri la specializare în afara ţării, invitarea unor ortopezi de prestigiu de pe alte continente ori din ţări europene avansate, înfiinţarea unor compartimente noi… Şi mai important, toate acestea se derulau firesc, în jurul şi prin activitatea celor dornici să facă performanţă. În cabinetul profesorului, deja o autoritate în domeniu, mai îndrăznea câte un coleg să întrebe: „N-ar fi bine să cumpărăm şi noi un echipament pentru… Am văzut aşa ceva în Franţa, am văzut în Germania…“. „Nu echipamente moderne ne trebuie. Avem nevoie în primul