Doris Mironescu debutează editorial cu o carte al cărei titlu poate deruta. Având „la bază“ o teză de doctorat susţinută acum câţiva ani, reconfigurată substanţial între timp, Viaţa lui M. Blecher. Împotriva biografiei nu e doar un studiu în linia noului biografism şi a noului istorism, ci o densă, complexă reexaminare critică, pornind de la reinterpretarea contextelor existenţiale înspre analiza operei şi viceversa. Din păcate, de la redescoperirea lui Blecher din anii ’70 (datorate lui Saşa Pană şi Dinu Pillat), nici criticii care l-au revalorizat la vârf (N. Manolescu, M. Zamfir, Radu G.Ţeposu), nici monografii tot mai numeroşi după 2000, când cota scriitorului creşte exponenţial, nu au acordat suficientă atenţie documentului biografic şi incidenţelor sale în planul creaţiei. Nu-i mai puţin adevărat că datele despre viaţa tragicului bolnav atins de morbul lui Pott - corespondenţa personală (v. restiturile din M. Blecher mai puţin cunoscut, 2000, şi cele adiacente ale lui Ion Pop), mărturiile unor vizitatori privilegiaţi ai suferindului întors, după terapii eşuate la Berck, Leysin şi Techirghiol, să moară acasă, memorialistica romanţată a iubitei sale Maria Ghiolu din Serenadă zadarnică (1970) sau cea a pictoriţei şi tovarăşei de sanatoriu Lucia Demetriade-Bălăcescu (1977), completate cu interviul din 1997 acordat lui Radu G. Ţeposu de către Dora Wechsler-Blecher, sora mai mică a lui Max - rămân insuficiente pentru cei care nu ştiu să citească în şi dincolo de ele. Atât autobiograficul din prozele propriu-zise, cât şi cel din mărturiile nonficţionale sunt puternic deformate subiectiv, iar „irealitatea“ experienţei interioare primează asupra „realului“, solicitând din plin discernământul interpretului.

Ieşean prin adopţie, dar romaşcan prin obârşie, ca şi părinţii scriitorului născut întâmplător la... Botoşani, Doris Mironescu nu se mulţumeşte să investi