Laureată a premiului Nobel pentru literatură în 1996, Wislawa Szymborska a încetat recent din viaţă, la vârsta de 88 de ani. O reverenţă adusă celei considerate „un Mozart al poeziei“, în articolul dlui Geo Vasile.

„Moartea, fără să exagerăm“ – astfel se intitulează un celebru poem al Wislawei Szymborska, care s-a stins, după o grea suferinţă, la 1 februarie 2012, la Cracovia. Născută în localitatea Kornic, în 1923, autoarea celor peste 20 de volume de poezie a fost distinsă cu prestigioase premii, între care amintim Herder (1995) şi Goethe (1991), ca apoi, în 1996, să i se atribuie Premiul Nobel pentru literatură: „pentru o poezie care, cu ironică precizie, îngăduie contextului istoric şi biologic să se facă auzit în fragmente de realitate umană“. Licenţiată în filologie şi sociologie, va lucra în presă, edificându-şi, paralel cu opera poetică, şi opera eseistică. În anii optzeci, şi-a intensificat opoziţia anticomunistă şi disidenţa antisistem, colaborând la periodicul samizdat Arka şi la revista Kultura. A activat în rândurile sindicatului clandestin Solidarnosc, condus de viitorul preşedinte al ţării, Lech Walesa. Este, în general, considerată, alături de Czeslaw Milosz, cea mai importantă voce poetică poloneză din ultimii ani. În Polonia, volumele ei de poezie sunt vândute în tiraje comparabile cu cele ale prozatorilor de top, deşi chiar Szymborska observa ironic că poezia este agreată „de două persoane dintr-o mie“. În arta sa poetică regăsim expediente retorice precum persiflarea, paradoxul, oximoronul şi litota, bune conducătoare de teme filosofice şi obsesii subiacente acestora. Este o miniaturistă ale cărei dense şi intense poezii evocă cel mai adesea ample enigme existenţiale, problematizând teme de inspiraţie Publicitate etică, veritabile reflecţii asupra condiţiei omului în dubla sa ipostază: ca individ-unicat şi ca multitudine