Un bărbat s-a ales cu dosar penal după ce poliţiştii de frontieră au descoperit în autocarul pe care îl conducea peste 800 de CD-uri contrafăcute.
Aflat la volanul unui autocar care efectua curse regulate Bucureşti-Chişinău, Igor V., în vârstă de 30 ani, s-a prezentat luni noaptea în Vama Albiţa, pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei. „În baza profilului de risc existent, poliţiştii de frontieră vasluieni au solicitat vameşilor efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei şi autocarului, ocazie cu care au fost descoperite ascunse şi nedeclarate, în compartimentul de bagaje de mână, situat în interiorul autocarului, în partea superioară, 5 calupuri de diferite dimensiuni, conţinând CD-uri de diferiţi autori şi genuri muzicale, învelite în folie alimentară, suspecte de a fi contrafăcute, întrucât erau ambalate necorespunzător, iar holograma distinctivă lipsea", a spus Irina Mirică Gheucă, purtătorul de cuvânt al ITPF Iaşi. De asemenea, în bagajul personal al lui Igor V. au mai fost găsite două pachete conţinând coperţi pentru ambalarea CD-urilor. În timpul audierilor, bărbatul le-a spus poliţiştilor că o persoană pe care nu o cunoaşte l-a rugat să transporte CD-urile şi copertile acestora până în Bucureşti, primind în schimbul serviciului suma de 250 lei moldoveneşti. „Igor V. a mai declarat că a încercat să ascundă calupurilor cu CD-uri şi coperţi în diferite locuri din compartimentul pentru bagaje de mână situat în interiorul autocarului, precum si în bagajul personal, pentru a fi trecute mai usor prin vamă. Autoritatea vamală a luat măsura confiscării celor 831 CD-uri, 52 CD-uri albume, 391 coperţi şi o copie xerox cuprinzând numere de referinţă şi titluri de fonograme. Bunurile, în valoare totală de 20.000 lei, au rămas în custodia Biroului Vamal Albiţa, urmând să fie trimise spre expertizare", a smai spus Irina Mir