CFR a învins ieri, în cantonamentul din Antalya, formaţia românească din Liga a 2-a, Chimia Râmnicu Vâlcea, cu scorul de 5-0.
Lotul clujenilor începe să devină omogen, ei obţinând cea de-a 5-a victorie consecutivă în meciurile amicale.
Prima repriză a aparţinut în totalitate clujenilor, prima ocazie fiind irosită în minutul 3 prin şutul puternic a lui Gabi Mureşan.
În minutul 16 Sougou reuşeste să deschidă scorul dupa un contraatac al brazilianului Bastos, urmând ca în minutele 31 si 39 portughezul Cadu să reuşească dubla, tot după assisturile lui Bastos.
În cea de-a doua repriză Sougou marchează pentru a doua oară în acest meci (min 51) iar proaspăt transferatul Stojan Vranjes închide tabela marcând primul său gol în tricoul alb-vişiniu.
„Vranjes este un jucător bun, o să fie o soluţie pentru noi la un moment dat, dar în acest moment nu este pregătit fizic 100%. Echipa încă se pregăteşte, iar acesta a fost un meci util pentru noi. Bastos a jucat foarte bine astăzi, a fost cel mai bun." a declarat preşedintele clujenilor Iuliu Mureşan pentru DigiSport.
CFR va mai juca încă două amicale în Antalya după care va reveni în ţară.