"Vinerea trecută, între două evenimente corporate, am profitat de o pauză de 4 ore pentru a încinge puţin pârtiile din Poiana Braşov. Să tot fi fost cel puţin 5 ani de când n-o mai făcusem. Le-am găsit aşa cum mă aşteptam. Mult mai apropiate de potenţialul, fie vorba între noi, încă nefructificat al zonei. Informaţia de pe panourile publicitare e reală. Cei 20 de km de pârtii noi chiar există şi în realitate", a scris Andi, unul dintre cei trei membri ai juriului emisiunii "Românii au talent", care va fi difuzată în curând.
Cu mici excepţii, Andi a fost foarte mulţumit de ceea ce a văzut în staţiunea de la noi. "Toate pârtiile erau deschise şi, spre plăcuta mea suprindere, foarte bine întreţinute. Funcţionau ireproşabil cele două cabine (mare şi mică), teleschiul Bradul şi, mai noile, gondola şi cele două telescaune (de 4 şi de 6)", a mărturisit Andi Moisescu. Se schimbă rolurile la "Românii au talent"? Andi Moisescu cântă, Pavel Bartoş şi Smiley fac parte din corpul de balet! VIDEO Andi Moisescu a fost votat "Most Dateable Blogger"! "E ca şi cum aş fi luat 10 la simularea pentru bacalaureat!" Video zăpăcitor! Pe fata lui Andi Moisescu se citea "Ba esti prost?!" când a auzit onomatopeele astea! Bartoş şi Smiley n-au mai rezistat în culise
"Vinerea trecută, între două evenimente corporate, am profitat de o pauză de 4 ore pentru a încinge puţin pârtiile din Poiana Braşov. Să tot fi fost cel puţin 5 ani de când n-o mai făcusem. Le-am găsit aşa cum mă aşteptam. Mult mai apropiate de potenţialul, fie vorba între noi, încă nefructificat al zonei. Informaţia de pe panourile publicitare e reală. Cei 20 de km de pârtii noi chiar există şi în realitate", a scris Andi, unul dintre cei trei membri ai juriului emisiunii "Românii au talent", care va fi difuzată în curând.
Cu mici excepţii, Andi a fost foarte mulţumit de ceea ce a văzut în staţiunea de l