Unul dintre puţinii regizori de film irakieni care încă mai muncesc, Oday Rasheed, se află la Manhattan pentru premiera filmului său, „Qarantina" („Carantina"). El este autorul filmului minunat din 2005 „Underexposure" („Subexpunere"), care urmăreşte un grup de personaje din Bagdad, după invazia din 2003 a Statelor Unite. Decorul plin de fast în care şi-a plasat acţiunea filmului - numeroase scene au fost filmate la Muzeul de Artă Modernă şi în casele mai multor directori americani de film - nu a reuşit să abată atenţia de la viaţa lui de zi cu zi, care se desfăşoară într-un context violent.

În Bagdad, Rasheed a devenit faimos prin faptul că a încercat să inspire o nouă generaţie de regizori de film şi tineri artişti. „Qarantina" este unul dintre cele patru filme care vorbesc despre Irakul ultimilor 12 ani. Membru al reţelei Najeen (Supravieţuitorii), Rasheed face parte din avangarda tinerilor artişti, scriitori şi regizori a căror muncă certifică angajamentul lor pentru artă, în plină criză. Te înfioară să-l vezi cum se plimbă printr-o sufragerie din New York: purtarea lui este demnă şi tăcută. Are un aer de solemnitate. A trecut prin traume de neimaginat şi se expune la ele în fiecare zi: „Din grupul meu de şapte prieteni, cu care am crescut, cinci sunt morţi". Unul dintre ei a fost omorât recent, după ce cineva i-a tras un glonţ în cap, în bucătărie.

În unele zile, spune el, „te trezeşti şi deschizi radioul sau televizorul şi sunt deja cinci ştiri cu morţi în atacuri cu bombe". Asta te face să te simţi un pic claustrofob (claustrofobia devine unul dintre subiectele filmelor sale). Am bănuit că suferă de stres posttraumatic din cauza morţii prietenului său. „Am trecut deja prin asta", mi-a răspuns zâmbind.

Rasheed împlineşte 40 de ani în curând, iar viaţa lui oglindeşte drama patriei natale: este parte a ceea ce s-a numit „generaţia pie