Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a dispus la comandamentul de iarnă din această dimineaţă ca acţiunile de curăţare a străzilor laterale să continue, în acest sens solicitând o mai mare implicare a primarilor de sector.
Tot pe străzile laterale, responsabililor Apa Nova li s-a solicitat identificarea şi eliberarea gurilor de scurgere. Conform dispoziţiilor primarului Capitalei, operatorii vor continua acţiunile de încărcare şi evacuare a zăpezii de pe arterele principale, dar şi degajarea staţiilor RATB.
Pentru a se evita formarea poleiului, în această seară, operatorii de deszăpezire vor împrăştia materiale antiderapante pe marile bulevarde cu preponderenţă în zona pantelor, rampelor şi a podurilor.
Atenţie specială în zona Arenei Naţionale
O atenţie specială se va acorda zonei Arenei Naţionale, unde mâine seara va avea loc meciul Steaua-Twente, primarul general solicitând să se intervină atât la intrările în stadion, cât şi în zona adiacentă acestora.
În vederea lărgirii tuturor marilor bulevarde, în această seară operatorii vor acţiona împreună cu Brigada de Poliţie Rutieră pentru a împiedica parcarea maşinilor pe prima bandă de circulaţie.
Potrivit operatorilor de deszăpezire, pe parcursul nopţii trecute, până la ora 5.30, au fost luate o serie de măsuri pentru evacuarea şi transportarea zăpezii. Astfel, s-a lucrat la îndepărtarea zăpezii la Podul Mărăşeşti cu echipe speciale (interesecţia Mărăşeşti). Au lucrat cinci basculante şi două încărcătoare şi au fost evacuate şi transportate 30 de camioane. În sectorul 5, pe Şoseaua Sălaj, s-a acţionat pentru evacuarea şi îndepărtarea zăpezii cu cinci basculante şi un încărcător. Au fost evacuate 24 basculante. În sectorul 6, pe Iuliu Maniu s-au evacuat 58 basculante din intersecţia Lujerului. Totodată, a continuat curăţarea şi evacuarea zăpezii de la Pasajul Basarab. S-a lucrat