HR Club are un nou preşedinte şi Consiliu Director, după ce asociaţia a votat în cadrul Adunării Generale, din data de 9 februarie, noul preşedinte şi noul Consiliu Director pentru mandatul 2012-2014.
Astfel, noul preşedinte al HR Club este Radu Mavrodin, director executiv de resurse umane în cadrul Renault România, iar Consiliul Director este alcătuit din Adela Jansen - director executiv de resurse umane la Groupe Société Générale, Andreea Voinea - director executiv resurse umane la BCR, Csaba Gergely - director de resurse umane la Provident Financial, Florin-Ioan Petean - director executiv la Centrul de Dezvoltare Managerială Cluj-Napoca, Horaţiu Cocheci - senior manager servicii de consultanţă în resurse umane, în cadrul PwC România şi Marius Decuseară Brandenburg - country manager al grupului Trend Consult România.
"Cred că este important ca, în continuare, HR Club să se concentreze pe dezvoltarea competenţelor de business ale membrilor săi, pe crearea unei reţele comune Business - HR şi pe construirea unei structuri naţionale diverse, accesibile şi robuste", a declarat noul preşedinte al HR Club, Radu Mavrodin.
Radu Mavrodin îi succede lui Csaba Gergely, care timp de patru ani s-a aflat la conducerea HR Club. În această perioadă, numărul membrilor HR Club a cunoscut o evoluţie semnificativă, veniturile Clubului au avut o creştere de aproximativ 75% şi a fost invitat pentru prima dată în ţară Gurul în Resurse Umane, Dave Ulrich, Partener şi cofondator al The RBL Group şi Profesor în cadrul şcolii de afaceri Ross a Universităţii Michigan. Tot în mandatul lui Csaba Gergely, HR Club a implementat, prin programul POSDRU, un proiect menit să sprijine dezvoltarea profesională a specialiştilor de resurse umane din România şi să susţină cooperarea între funcţiunea de resurse umane şi managementul general al organizaţiilor. HR Club a lansat primul man