Nu știu de unde a venit atâta zăpadă, dar știu că va dura ceva vreme până va dispărea. Iar prezența ei în viața noastră ne face să ne adaptăm, chiar dacă nu ne face nicio plăcere, la noua realitate meteorologică. Astfel, dimineața, înainte de a face gestul vitejesc de a scoate mașina din parcare, iei frumușel lopata și faci curățenie la ieșirea din cazemată ( pentru că locul tău de parcare seamănă cu o cazemată, având trei pereți de zăpadă și doar o ieșire, și aia acoperită cu zăpada cu nisip împrăștiată de utilajele de deszăpezire. Acea zăpadă o dai la o parte cu lopata, după care ieși pe stradă. Și mergi, pe drumuri mai mult sau mai puțin deszăpezite, în funcție de vrednicia edililor, și ajungi într-o altă parcare. Ați ghicit, necurățată. Și iar iei lopata și-ți faci loc. E o activitate care ține loc de gimnastica de înviorare, cu care mulți dintre noi ne-am obișnuit deja. Iar aceste probleme legate de deplasare și parcare sunt, de altfel, cele mai mari în majoritatea țării. Sunt, însă, zeci de mii de oameni care au probleme mult mai mari. N-au curent, n-au mâncare, sunt izolați și speriați. Unii sunt bolnavi, iar alții mor.

Acestea sunt adevăratele victime ale zăpezii, care au nevoie de tot ajutorul pe care restul țării îl poate trimite. Poate că unii dintre ei nu-l merită, pentru că au fost leneși și nu și-au făcut singuri curățenie în ogradă. Poate că unii au picat beți în zăpadă și au murit acolo. Și ei sunt victime ale zăpezii, și ei au nevoie de ajutor, așa cum, și la spital, sunt tratați și leneșii, și bețivii. După aceea vine și nota de plată, dar mai întâi sunt salvați. Așa ar fi trebuit să gândească și deputatul Toader de la PDL, înainte să dea din gură despre cei beți care au murit de frig, o gafă care, într-o țară civilizată, ar fi însemnat finalul carierei sale politice, chit că e ditamai șeful deputaților PDL, omul care face semn cu degetul cum s