Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Camera a dezbătut în plen, fără opoziţie, 28 de legi

Publicat in Curierul, miercuri 15 februarie 2012 ·

Camera Deputaţilor a dezbătut, ieri, în plen, în absenţa reprezentanţilor opoziţiei, timp de trei ore, 28 de proiecte de lege, votul final al acestora fiind programat pentru săptămâna viitoare, informează Mediafax. De asemenea, alte opt proiecte de lege au fost adoptate tacit, deoarece termenul de dezbatere şi de vot final a fost depăşit. Proiectele adoptate tacit se referă la modificarea legii educaţiei, iniţiată de deputaţi PSD, Ordonanţa 107/2011 privind statutul poliţistului, modificarea legii pregătirii populaţiei pentru apărare şi cinci acorduri internaţionale.

Printre proiectele dezbătute pe articole de deputaţii din coaliţia majoritară se află ordonanţe, acorduri internaţionale, proiectul privind sancţionarea violenţei în familie, precum şi trei reexaminări ale unor legi la cererea preşedintelui Traian Băsescu. Preşedintele de şedinţă Ioan Oltean (PDL) a anunţat că votul final asupra proiectelor de lege va fi dat săptămâna viitoare. Oltean i-a atenţionat, în timpul şedinţei, pe deputaţii prezenţi că programul de dezbatere este până la ora 13.00, nu ora 12.00, cum era stabilit de obicei. "Puterea lucrează, alţii protestează", a afirmat Oltean. El a spus că deputaţii care au convocat şedinţe ale comisiilor la ora 12.00 să le amâne. Şedinţa în plen s-a încheiat la ora 13.01.

80 de deputaţi prezenţi

Şedinţa plenului Camerei Deputaţilor s-a desfăşurat în prezenţa a aproximativ 80 de deputaţi, conform numărătorii făcute de jurnalişti, deşi la începutul şedinţei, Ioan Oltean anunţa că şi-au înregistrat prezenţa 173 de deputaţi din totalul de 328. Plenul Camerei s-a desfăşurat în prezenţa a circa 80 de deputaţi, în condiţiile în care opoziţia se află în protest parlamentar şi nu participă la lucrări, iar mai mulţi deputaţi ai puterii se află în imposibilitatea de a ajunge în Bucureşti din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

Preş

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 53 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 55 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum o ora
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum o ora
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 3 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 2 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 5 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°