O mare sărbătoare a lumii antice – Lupercalia (13-15 februarie) – ne poartă în lumea unor serbări ale purificării şi fertilităţii, care se pare că au stat la baza mult mai renumitei Valentines’ Day.
"Sărbătoarea lui Luperc, numită Lupercalia, s-a ţinut în 15 februarie. Luperc e un predicat a lui Faun ca şi zeul păstorilor şi al turmelor şi e identic cu Inu. Luperc avea acea însuşire că putea trimite lupii asupra turmei sau a-i reţine de la turmă, mai departe, că dădea fructuozitate nu numai turmei, ba şi femeilor, în calitatea din urmă se numea Inu." (Atanasie Marian Marienescu – Cultul păgân şi creştin. Sărbătorile şi datinile romane vechi). Vechimea acestei sărbători a fertilităţii, de dinainte de fondarea Romei antice, nu a fost stabilită, iar originea ei s-a pierdut prin veacurile istoriei.
Legenda spune că Romulus şi Remus, întemeietorii Romei, au fost fiii preotesei Rhea Silvia şi ai lui Marte, zeul războiului. Abandonaţi, condamnaţi la moarte şi cruţaţi de servitorul ce trebuia să înfăptuiască crima, sunt găsiţi de o lupoaică, ce îi alăptează şi îi adăposteşte într-o peşteră. Acolo au fost descoperiţi de un păstor, care-i ia în casa lui şi-i creşte ca pe propriii copii. "Această peşteră a fost sacrariul zeului Luperc şi în gaiul ce o înconjoară era altarul cu o statuie a zeului, îmbrăcată numai cu o piele de capră peste umeri. Acest loc se numea Lupercal. Soţia zeului s-a numit Luperca şi păstorii credeau că s-a prefăcut în lupoaică, ca să scape pruncii de moarte." (At.M. Marienescu)
Considerată loc sacru al romanilor, peştera (Lupercalus) a devenit locul în care se oficiau ceremoniile, fiecare Lupercalia debutând cu sacrificarea mai multor capre şi a unui câine şi sfârşind cu un mare banchet ("ospătarea de sacrificiu"). Atunci, preoţii oficianţi numiţi luperci, cu trupul aproape gol, tăiau în fâşii pieile ani
