Cele mai mari economii ale zonei euro, Italia şi Germania, au avut rezultate peste aşteptări în ultimul trimestru din 2011, iar previziunile pentru acest an sunt mai bune. Sursa: REUTERS
Aceste evoluţii bune au avut loc în contextul în care criza datoriilor afectează încrederea investitorilor şi economii mai mici ale zonei euro, notează Bloomberg.
PIB-ul Germaniei a scăzut cu doar 0,2% în ultimele trei luni din 2011, faţă de 0,3% cât estimaseră analiştii. Mai mult de atât, predicţia pentru primele trei luni din 2012 a fost revizuită în creştere, de la un plus de 0,5% la unul de 0,6%.
Economia franceză a crescut cu 0,2% în ultimele trei luni, deşi analiştii vedeau o contracţie de 0,2%. Totuşi, criza datoriilor continuă să afecteze creşterea economică la nivelul întregii zone euro, chiar dacă mai puţin decât în vara anului trecut.
Grecia, Portugalia, Belgia, Italia şi Olanda au intrat în recesiune după două trimestre consecutive de scădere economică.