- Strada la -22° Celsius -

Costin: medic, coordonator de echipă. Hainele vin de la spălătorie. Mai uzate, mai cu nasturi săriţi, fermoarul ciupit, oamenii nu le mai doresc înapoi, ajung la noi. Mare nevoie avem în această perioadă de fulare, căciuli, mănuşi. În cutiile celelalte (arată cu un gest larg cutiile aşezate într-un Peugeot Boxer care se chinuie să demareze, frigul a sleit curentul din baterie) avem gem de prune şi biscuiţi. Gemul, vreo trei mii de borcane, vine de la un supermarket franţuzesc. Ni l-au dat nouă, nu prea avea priză la consumatori, se pare că era prea lichid pentru gustul consumatorului român. Cutiile cu supă, termosul cu ceai. Sacii de dormit, dar ei sînt prevăzuţi pentru cazurile disperate, cînd oamenii nu doresc să plece de pe stradă. Acum, cu gerul ăsta, nu prea mai au de ales. Ori vin cu noi, ori îngheaţă în stradă. Nu mai prind dimineaţa. Avem şi pamperşi, găsim adesea familii de homleşi cu copii mici, sugari. Gata, plecăm. Lidia, la ce adresă mergem prima dată? Piaţa Unirii, la parcagii? Să-i dăm drumul! Costin lucrează „pe stradă“ de nouă ani de zile. Îi place să spună, rîzînd, că a devenit el însuşi un om al străzii.

Lidia, asistent social. A terminat de curînd Sociologia în Cluj, master, toată traiectoria universitară. Lucrează la SAMU de şase luni. S-ar fi plictisit să lucreze într-un birou. Foarte calmă, face totul metodic, cu gesturi calculate. În şase luni de stradă a învăţat mai multe despre lumea reală decît în şase ani de studii superioare. Are însă o mare slăbiciune, pe care o recunoaşte deschis: încă nu se poate detaşa complet de ceea ce întîlneşte pe teren. Aşa cum s-a întîmplat acum cîteva săptămîni, chiar înaintea căderii Marelui Frig, cînd a descoperit într-un container o familie seropozitivă cu un copil de şase luni. Trăiau acoperiţi doar cu cîteva cîrpe, pe nişte cartoane umede. Echipajul este întîmpinat