Biblioteca Judeţeană „Ioniţă Scipione Bădescu” invită zălăuanii, indiferent de vârstă, la o serie de activităţi recreative - „Bibliomărţişor”, care se vor desfăşura în perioada 15 februarie -1 martie 2012.
După cum a explicat Florica Pop, directorul BJS, activităţile programate sunt dedicate tuturor vârstelor: pentru copii talentaţi, pentru tineri cu vârsta cuprinsă între 14-25 de ani dar şi pentru părinţi şi bunici.
Atelier de creaţie - pentru copii
„Mărţişorul meu e mai frumos, am pus în el dragostea mea” este una din activităţile dedicate tinerilor talentaţi. La Secţia pentru copii a instituţiei, tinerii vor realiza sub îndrumarea bibliotecarilor mărţişoare, iar cele mai inspirate şi sugestive creaţii vor fi apreciate într-un cadru festiv chiar în prima zi de mărţişor, 1 Martie, de la ora 14,00.
Creaţie literară - pentru tineri
O altă activitate dedicată tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 25 de ani este „Primăvara e o stare de spirit!” – atelier de creaţie în cadrul căruia tinerii vor prezenta creațiile proprii și vor fi apreciați în funcție de emoțiile transmise, de originalitate și modul de prezentare. Aplauzele vor oferi valoarea creațiilor, în data de 1 Martie, de la ora 17,00, iar cele mai inspirate creaţii vor fi publicate într-o broşură marca BJS.
„Povestea mea de primăvară! ” - pentru părinţi şi bunici
Tot în cadrul Bibliomărţişorului, BJS organizează o activitate dedicată părinţilor şi bunicilor. Aceştia sunt rugați să împărtășească fie verbal sau scris, celor mai tineri, o poveste trăită sau auzită, care consideră că ar putea constitui model sau exemplu pozitiv. Desemnarea celor mai frumoase poveşti va fi realizată de tineri, la data de 1 Martie, de la ora 18,00.
Potrivit organizatorilor, în cadrul „Bibliomărţişorului” se pregătesc şi alte surprize. „Îi inv