Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Goian a pierdut titlul! Rangers a intrat sub administrare judiciară şi va fi penalizată cu 10 puncte

Publicat in Pro Sport, miercuri 15 februarie 2012 ·

Glasgow Rangers, echipa lui Dorin Goian (foto), a ieşit din lupta pentru titlu! Aflaţi la patru puncte în spatele lui Celtic, "protestanţii" au intrat sub administrare judiciară şi vor fi penalizaţi cu 10 puncte.

De 54 de ori campioană a Scoţiei, Rangers trece prin cea mai neagră perioadă din istorie. Clubul este în proces cu fiscul britanic pentru neplata unor taxe şi impozite în valoare de 58 de milioane de euro şi, cel mai probabil, sentinţa, care va fi dată în martie, va fi defavorabilă "protestanţilor". Pentru a preîntâmpina intrarea în faliment şi implicit desfiinţarea, oficialii echipei au cerut luni plasarea sub administrare judiciară, iar ieri au primit răspunsul afirmativ. Prin urmare, Rangers va fi penalizată zece puncte şi va ieşi din lupta pentru titlu, pentru că acum este la patru puncte în spatele liderului Celtic. Va rămâne însă pe locul doi, pentru că Motherwell, locul trei, este la 19 puncte distanţă de formaţia lui Goian.

"Când am preluat controlul clubului, în mai 2011, era clar că se confruntă cu mari probleme financiare. De la începutul mandatului, am considerat plasarea sub administrare judiciară ca o posibilitate ca acest club să-şi revină şi să o ia de capăt. Trăim vremuri grele, dar le transmit fanilor că nu vom renunţa", a declarat patronul Craig Whyte, care a cumpărat clubul pentru preţul simbolic de o liră sterlină.

Administrarea judiciară poate fi deschisă pentru orice debitor care nu a arătat niciun semn al relei credinţe, în cazul în care acesta nu poate să-şi achite datoriile în termenul cuvenit sau în cazul în care are dificultăţi pe un termen relativ scurt, care îl obligă să suspende plăţile. O condiţie suplimentară o reprezintă faptul că societatea poate fi readusă la sănătate financiară şi profitabilitate

Glasgow Rangers, echipa lui Dorin Goian (foto), a ieşit din lupta pentru titlu! Aflaţi la patru puncte

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 12 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 52 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru săptămâna 14 - 20 iulie 2025. Este multă forfotă în plan profesional la începutul săptămânii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 24 minute
Berbec În primele zile ale perioadei analizate ai nevoie de odihnă, retragere din forfota cotidiană și meditație interioară. Rezervă momente numai pentru tine și sufletul tău, lăsând deoparte grijile. Este o perioadă tensionată, cu suișuri și coborâ

Trump va trimite rachete Patriot în Ucraina. „Putin vorbește frumos, iar seara bombardează”

Adevarul acum 10 minute
Președintele american Donald Trump și-a anunțat intenția de a trimite sisteme de apărare aeriană Patriot în Ucraina, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra teritoriului ucrainean.

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice

Adevarul acum 11 ore
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, trage un semnal de alarmă asupra „problemei grave de mediu” cu care se confruntă România, și anume peste 100.000 de hectare care s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertice.

VIDEO Chelsea, campioana lumii: Victorie surprinzătoare cu PSG în finala CM al Cluburilor

G4Media acum 10 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Chelsea este campioana lumii, titlu cucerit după ce a câștigat categoric, scor 3-0, finala Campionatului Mondial al Cluburilor disputată împotriva lui PSG. Porniți ca favoriți, francezii s-au văzut c

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°