Lupii tineri portocalii îşi încălzesc scaunele, le potrivesc înălţimea. Schimbă ghivecele, reorganizează secretariatele, agaţă vederile din Miami şi potrivesc după grosime volumele enciclopedice. În şedin­ţe­le Executivului vorbesc puţin, la obiect, după modelul p.m.-ului, şi folosesc în draci cu­vân­tul tembel prioritizare. Le disci­pli­nează gândirea. Rod al cursu­rilor efectuate în State sau al supermaste­ratelor ciugulite pe plaiurile bă­năţene, ştiut fiind că universita­tea din oraşul lui Falcă a dat patriei o enormă strălucire academică.

Limbajul este lemnos dar sincer, gramatica uşor nesigură, dar peste nivelul Igaş. Mai e timp. Marile declaraţii nu s-au produs. Cu excepţia debutului premierului, care, în expunerea judeţeană de la lopată, a admonestat leneşii naţiunii, dându-le vestea că, gata, nu mai ţine, nu vor mai fi plătiţi de stat pentru trândăvia lor. Spi­ciul a avut ecoul scontat, dar nu suficient. Amorţiţi de foame şi frig, puturoşii de 90 şi ceva de ani n-au prins măreţia clipei.

Până la marile reuşite ale guvernului de 30 de ani, greul ma­rilor adevăruri politice a rămas tot în cârca bătrânilor lupi. A celor care au scos ţara de la ananghie şi au dat-o pe mâna noului val, în armonie cu strigările hotărâte ale viermilor şi ciumpalacilor. Aşadar, musculoşii portocalii profită de viaţă. Mai întâi, Boc. Sperând ca într-o zi să prindă un loc în colţ, la Capatos, lipit de Cruduţa, part-time ca asistent tv, Emil îşi dezvăluie cu talent rotunjimile, aspirând şi la un interviu tăios, la Măruţă. Când e pus însă la cravată, premierul-erou nu mai conteneşte cu lauda de sine. Miroase frumos, a bine, a fân proaspăt de Răchiţele. Europa e pe vecie side­rată de izbânzile pilonilor Ialomiţianu, Branconaj, Ariton-beton, Elena-Vuit­ton...

Şi continuarea. Cum tru­pa zvăpăiatului Boc a lăsat ăstora mici o economie ţeapănă, e de datoria lor, vorba mar