Lupii tineri portocalii îşi încălzesc scaunele, le potrivesc înălţimea. Schimbă ghivecele, reorganizează secretariatele, agaţă vederile din Miami şi potrivesc după grosime volumele enciclopedice. În şedinţele Executivului vorbesc puţin, la obiect, după modelul p.m.-ului, şi folosesc în draci cuvântul tembel prioritizare. Le disciplinează gândirea. Rod al cursurilor efectuate în State sau al supermasteratelor ciugulite pe plaiurile bănăţene, ştiut fiind că universitatea din oraşul lui Falcă a dat patriei o enormă strălucire academică.
Limbajul este lemnos dar sincer, gramatica uşor nesigură, dar peste nivelul Igaş. Mai e timp. Marile declaraţii nu s-au produs. Cu excepţia debutului premierului, care, în expunerea judeţeană de la lopată, a admonestat leneşii naţiunii, dându-le vestea că, gata, nu mai ţine, nu vor mai fi plătiţi de stat pentru trândăvia lor. Spiciul a avut ecoul scontat, dar nu suficient. Amorţiţi de foame şi frig, puturoşii de 90 şi ceva de ani n-au prins măreţia clipei.
Până la marile reuşite ale guvernului de 30 de ani, greul marilor adevăruri politice a rămas tot în cârca bătrânilor lupi. A celor care au scos ţara de la ananghie şi au dat-o pe mâna noului val, în armonie cu strigările hotărâte ale viermilor şi ciumpalacilor. Aşadar, musculoşii portocalii profită de viaţă. Mai întâi, Boc. Sperând ca într-o zi să prindă un loc în colţ, la Capatos, lipit de Cruduţa, part-time ca asistent tv, Emil îşi dezvăluie cu talent rotunjimile, aspirând şi la un interviu tăios, la Măruţă. Când e pus însă la cravată, premierul-erou nu mai conteneşte cu lauda de sine. Miroase frumos, a bine, a fân proaspăt de Răchiţele. Europa e pe vecie siderată de izbânzile pilonilor Ialomiţianu, Branconaj, Ariton-beton, Elena-Vuitton...
Şi continuarea. Cum trupa zvăpăiatului Boc a lăsat ăstora mici o economie ţeapănă, e de datoria lor, vorba mar
