Căderea României sub diktatul iernii a adus, în confruntarea aprigă dintre putere şi opoziţie, un time-out salvator pentru unii, păgubos pentru ceilalţi, excelent pentru Traian Băsescu. Care este bilanţul acum, înainte de contraofensiva de primăvară - când protestele de stradă ar putea fi reluate?

Ce semnificaţii şi ce consecinţe va avea învestirea Guvernului Ungureanu după demisia Guvernului Boc? Comentatorii politici sunt departe de răspunsul la aceste întrebări, poziţionarea partizană, pătimaşă înceţoşându-le o viziune dinainte deformată. Care este adevărul?

Vă amintiţi de tăcerea preşedintelui Băsescu? De „singurătatea" preşedintelui s-au grăbit a se bucura unii, în vreme ce alţii îl căinau cu jale, cântându-i prea devreme prohodul politic. De ce tace? Ce face? Bea whisky - răspundeau unii, „mai informaţi". De ce nu se mai arată la televizor? Râsul machiavelic inconfundabil, plânsul, dansul cu ţigănci sau sticla de şampanie din Piaţa Universităţii etc. - exact când se credea că repertoriul său este expirat, Traian Băsescu a lansat marea surpriză: tăcerea. Efectul a fost imediat, pripeala şi perpeleala USL fiind semne că opoziţia nu era deloc sigură de sine şi că nu stăpânea situaţia, neştiind, de pildă, dacă protestele mai puteau fi întreţinute şi până când, aşa încât viforul şi gerul au fost primite ca un răgaz pentru regăsirea suflului, mană cerească şi pentru putere, şi pentru opoziţie.

În mod clar, la acel moment scorul era categoric în favoarea opoziţiei, sondajele de opinie fiindu-i net favorabile. Acum însă totul s-a schimbat. Preşedintele Băsescu nu numai că s-a eliberat din acel „asediu", dar a trecut la ofensivă şi este în mare avânt. Derutată de forţa atacului, opoziţia se clatină şi nu prea are inspiraţie. Până şi protestul stradal nu mai poate fi ceea ce a fost, întrucât, între timp, preşedintele Băsescu a rezolvat discret, dar fără e