Astăzi se încheie cel de-al doilea stagiu de pregătire din Antalya, iar gorjenii se pregătesc şi de-al treilea cantonament al iernii
Astăzi se face o lună de zile de când gorjenii au plecat în Turcia la pregătire. Cu excepţia a patru zile când au revenit în ţară pentru a-şi vedea familiile, jucătorii gorjenilor au stat cantonaţi în Antalya. „Cantonamentele sunt perioadele cele mai urâte din viaţa unui jucător, dar şi cele mai importante. Aici fiecare îşi încarcă bateriile pentru sezon”, este de părere preşedintele executiv, Eugen Pârvulescu. Astăzi, oltenii vor reveni în ţară, dar peste patru zile vor pleca înapoi spre Turcia pentru cel de-al treilea cantonament al iernii. „Dacă nu se va relua campionatul, o să mai venim în cel de-al treilea stagiu, din 20 până pe 28 şi atunci intenţionăm să jucăm o ultimă partidă de verificare. Majoritatea echipelor româneşti şi-au prelungit stagiile sau revin după 2-3 zile petrecute în ţară pentru că se ştiu foarte bine condiţiile vitrege care sunt în ţară acum”, spune Pârvulescu.
Amical cu românii
Din punctul de vedere al oficialului de la Pandurii, situaţia din ţară este una care impune amânarea startului de campionat. Astfel, vineri se va lua decizia ca sezonul de primăvară să înceapă pe data de 2-3 martie cu etapa a 20-a a campionatului. Mai exact, etapa a 19-a care urma să se joace pe 25 februarie se va juca undeva la începutul lunii mai, aşa că pandurii va juca primul meci oficial din 2012 contra lui Dinamo la Târgu-Jiu la începutul lui martie. Până atunci, târgujienii vor mai petrece cel puţin o săptămână în Antalya, acolo unde trupa lui Grig va mai juca un meci amical. „Contează şi meciurile de pregătire şi rezultatele, mai ales pentru moralul echipei. O să mai jucăm un amical în jurul datei de 25 februarie, dar adversarul e deocamdată necunoscut, dar noi ne-am dori chiar să jucăm cu o echipă din România