39 de pasageri ai pachebotului Costa Concordia care au depus plângere la Miami împotriva companiei de croazieră Carnival solicită peste 520 de milioane de dolari despăgubiri, a declarat marţi avocaţul naufragiaţilor, relatează AFP.
Plângerea menţionează un total de 528 de milioane de dolari în despăgubiri reclamate companiei americane de croazieră Carnival Cruise Lines, cu sediul la Miami şi filialei sale Costa Cruise Line, cu birouri la Hollywood, în Florida şi în Italia.
"Inculpaţii au fost foarte imprudenţi şi încăpăţânaţi şi au acţionat fără a ţine cont de securitatea, vieţile şi bunăstarea reclamanţilor", a declarat avocatul care se ocupă de această plângere, Marc Bern, în cadrul unei conferinţe de presă.
Plângerea subliniază "pagubele şi prejudicile suferite (de reclamanţi) rezultate din conduita oficialilor şi a membrilor echipajului de pe Costa Concordia care şi-au arătat dispreţul pentru viaţa umană", a declarat acesta luni într-un comunicat.
Şase pasageri de pe Costa Concordia au depus plângere pe 27 ianuarie la Miami împotriva Carnival şi a filialei sale, reclamând 460 de milioane de dolari în total. Plângerea reuneşte acum 39 de pasageri, subliniază coimunicatul.
Noile acuzaţii îl vizează mai ales pe comandantul navei Francesco Schettino, acuzat de gestionarea greşită a operaţiunilor de evacuare a pachebotului, precum şi echipajul, acuzat de neglijenţă.
Concordia a naufragiat pe coasta unei insule toscane la 13 ianuarie cu 4.229 de persoane la bord, un accident care s-a soldat cu 32 de morţi, dintre care 15 nu au fost găsiţi.
39 de pasageri ai pachebotului Costa Concordia care au depus plângere la Miami împotriva companiei de croazieră Carnival solicită peste 520 de milioane de dolari despăgubiri, a declarat marţi avocaţul naufragiaţilor, relatează AFP.
Plângerea menţionează un total de 528 de milioane