Trei magistraţi din cadrul Judecătoriei Oradea sunt cercetaţi prealabil de Inspecţia Judiciară de pe lângă Plenul Consiliului Superior al Magistraturii pentru nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor respectiv pentru exercitarea funcţiei, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă, dacă fapta nu constituie infracţiune, se arată într-un comunicat făcut public de Biroul de presă al CSM.
Verificările au fost dispuse în urma unui control efectuat la sfârşitul anului trecut la Oradea, control care a relevat prelungirea nepermisă a duratei de soluţionare a dosarelor care „s-a produs, deopotrivă, din motive imputabile şi alte motive neimputabile judecătoriilor supuse controlului".
„Principalele motive imputabile instanţelor judiciare, identificate de către judecătorii-inspectori, au constat în nesancţionarea atitudinii culpabile a participanţilor la procedurile judiciare, neaplicarea regulilor referitoare la termenele până la care părţile pot formula cereri, insuficienta studiere a dosarelor şi a unor dispoziţii legale, respectiv acordarea unor termene nejustificat de lungi în raport cu obiectul cauzelor şi cu motivele pentru care s-a dispus amânarea judecăţii", se arată în comunicatul CSM.
Printre motivele neimputabile identificate de inspectori s-au numărat: complexitatea probatoriului, comportamentul participanţilor la procedurile judiciare, care îşi exercită drepturile procedurale contrar scopului pentru care au fost instituite de lege, efectuarea cu mare întârziere a lucrărilor dispuse de instanţă şi calitatea necorespunzătoare a acestora, în special a expertizelor tehnice judiciare, numărul redus de judecători şi fluctuaţiile de personal.
În urma controlului, Secţia pentru judecători a CSM a dispus Curţii de Apel O