5 decembrie 1995. Afară ninge cumplit, iar în redacţia cotidianului Sportul Românesc zbârnâie telefoanele fixe. Mobile încă nu erau. Reporterii de la aeroport spun că avionul lui Juve are deja vreo trei ore întârziere. A doua zi e meciul, iar un meci cu Juventus e un eveniment, chiar dacă Steaua nu mai are nicio şansă de calificare.
Logistica redacţiei se pune în mişcare. Manolo Terzian, vorbitor de italiană, sună la Torino şi află că Juve, neputând să aterizeze în România, era pe undeva pe la Sofia. Se punea problema să rămână o noapte acolo. Nici pe şosea nu se putea veni. Eventual cu trenul, dar Juve are sânge albastru şi nu circulă pe calea ferată. Până la urmă Lippi a decis întoarcerea în Italia şi revenirea pentru ziua următoare.
Au venit echipaţi direct de la hotel
Viscolul a încetat abia a doua zi pe la prânz. Când au aflat că nu mai ninge, italienii s-au suit în charter şi au decolat spre Bucureşti. Au ajuns pe la patru-cinci după amiaza, la nouă şi jumătate era meciul. Autocar, fuga la hotelul lui Viorel Păunescu, unde-i aştepta un ceai cald, odihnă, colazzione şi direct la stadion. "Au venit gata echipaţi de la hotel. Noi dădusem zăpada de pe teren, dar nu putuserăm s-o dăm pe toată, din cauza gerului care s-a lăsat după ninsoare. Dacă reuşeam să-l aducem la verde cu militarii, îl şi uscam cu elicopterele, că doar încă eram clubul Armatei", povesteşter Tică Dănilescu, oficialul lui Dinamo care în acei ani era conducător la Steaua.
Regretul lui Narcis
"Era îngrozitor de frig. După unii, minus 12 grade, după alţii, minus 14. Ca să ne încălzim, la pauză făceam pase cu Del Piero, care era rezervă, ca şi mine. Glumeam cu el pe seama gerului. Am intrat în repriza a doua în locul lui Filipescu. Mă dăduseră cu kelen, aveam colanţi, când joci contra lui Juve la 21 de ani n-ai voie să tremuri. Am avut şi o ocazie, Ferra
