Se pare că presa a atins limita: fundul lui Boc. Facebookul a ars în flăcări deontologice şi mulţi presari au ieşit parcă mai curaţi. Nu vreau să stric petrecerea de călcare în picioare a lui Capatos şi a Antenei 1. Mai ales că o cred pe deplin meritată. Nu vreau să stric nici pălmuirea lui Antonescu, un tip care a demonstrat o iresponsabilitate înfiorătoare. Aş înşira doar cîteva chestii dincolo de fundul premierului care a stat ore în şir pe un post de mare audienţă. Ultimii şapte ani au însemnat un destin clar pentru presă. Puterea a demonizat presa ostilă pînă a reuşit să-şi cumpere proprii mercenari şi să dubleze răul cu încă un rău. În loc de o galerie de isterici plătiţi să fie isterici avem acum mai multe galerii. Totul la un nivel foarte jos, de atac la persoană. Între aceste două linii de tragere greu mai găseşti în viaţă ceva jurnalism politic echilibrat. Există o berlusconizare în România. Nu în sensul preluării a unei mari bucăţi media de către un singur om. Ci în sensul tabloidizării, al sexismului crescut exponenţial. Pasivitatea CNA-ului în faţa fenomenului nu poate fi totuşi întîmplătoare. OTV-ul e doar un simptom (caz incredibil de supravieţuire într-o încălcare continuă a legii – cu numeroase procese cu CNA, amenzi neplătite etc); dar mai toate televiziunile au preluat din agresivitate în nesfîrşite emisiuni cu liceence violate şi mame linşate pentru că nu s-au căsătorit din dragoste. “Opiumul poporului” pe timp de austeritate a fost de data asta şi tabloidul, şi înjurătura. Rolul său social nu e de neglijat. Vasile Ernu scrie despre cît de jos au coborît înjurăturile (unii intelectuali se arată oripilaţi deşi au stat liniştiţi într-una dintre tabere) şi stigmatizarea: “stigmatizarea de o manieră tot mai violentă a devenit una din armele ideologice și propagandistice ale actualei puteri. Deci, înainte ca unii membri de vîrf ai GDS să se sensi