Deşi au fost repartizaţi într-o grupă considerată accesibilă, handbaliştii constănţeni au avut evoluţii dezamăgitoare.
În momentul tragerii la sorţi a grupelor Ligii Campionilor, HCM a avut foarte mare noroc. Plasată în urna a treia valorică, echipa de pe litoral a fost repartizată într-o grupă din care doar Hamburg părea că este „din altă ligă", celelalte formaţii părând inferioare, dacă nu de aceeaşi valoare cu formaţia constănţeană.
Acel noroc nu s-a concretizat şi, cu două partide înainte de încheierea fazei grupelor, Toma şi compania sunt nevoiţi să îşi facă deja planuri pentru ediţia viitoare a Ligii Campionilor. În primele opt jocuri ale grupei, HCM nu a reuşit să se impună decât o singură dată, 20-19 cu HC Metalurg. Sezonul european în curs va sta sub semnul nereuşitei, în mare parte din cauza formaţiei poloneze Wisla Plock. Aceasta şi-a pus amprenta asupra evoluţiei echipei de pe litoral.
Chiar în primul meci al sezonului, HCM pierdea în Polonia după un joc pe care l-a dominat aproape autoritar, dar pe care l-a încheiat în genunchi, din cauza mentalităţii şi a arbitrilor care „au tras" cât se poate de tare cu gazdele. Insuccesul de pe terenul Wislei a afectat serios evoluţia constănţenilor din următoarele meciuri, restul jocurilor fiind abordate cu teama de a nu păţi la fel ca în Polonia. În cele din urmă, aceeaşi grupare poloneză avea să administreze formaţiei de la malul mării o înfrângere echivalentă cu eliminarea matematică din Liga Campionilor.
Din păcate, eliminarea nu este singurul aspect negativ al acestui ultim duel între HCM şi Wisla Plock. Polonezii au făcut ce au vrut în sala din Buzău şi au administrat constănţenilor o înfrângere la 15 goluri diferenţă, care nu s-a mai consemnat în nici un alt joc al HCM-ului disputat în România, fie el şi împotriva unei formaţii din elita europeană.
Ultimul joc pe teren p