La cota 1.000, deasupra Haţegului, drumurile se închid prin decembrie şi se deschid în aprilie. 200 de oameni, crescători de animale, s-au obişnuit să trăiască în spatele zidurilor de zăpadă şi să se gospodărească singuri. În octombrie fac aprovizionarea pentru iarnă şi mai coboară la târg abia în primăvară. Sursa: Remus SuciuSursa: Remus SuciuSursa: Remus SuciuSursa: Remus SuciuSursa: Remus Suciuc
1 /.
Pentru 200 de oameni din satul Târsa (judeţul Hunedoara) a sta rupt de restul lumii săptămâni sau chiar luni la rând e un lucru care ţine de normalitate. Toamna, fiecare familie îşi face provizii serioase de făină, ulei şi zahăr, pentru că fiecare iarnă aduce cu ea perioade lungi de izolare aproape totală. Viaţa este grea la Târsa, mai ales iarna, dar, culmea, oamenii nu se plâng deloc. Doar când vreunul cade răpus de boală lucrurile se complică pentru ei.
De la Anul Nou n-au mai putut coborî în vale
Satul Târsa, format din vreo 70 de case împrăştiate pe o culme din porţiunea vestică a Munţilor Şurianu, e mai aproape de vechea capitală a dacilor, Sarmizegetusa, decât de Boşorod, reşedinţa comunei cu acelaşi nume, din care face parte. Locuitorii din Târsa trăiesc doar de pe urma animalelor pe care le cresc. Pe unele le vând la târg. Veniturile şi le mai completează din subvenţiile pentru animale şi păşuni. În grădinile lor cresc doar cartofi şi fasole. Restul produselor trebuie să şi le cumpere de la oraş.
Iarna aceasta, prima zăpadă a căzut aici pe 6 decembrie. Nu a fost multă, însă straturile care s-au tot aşternut în ultimele cinci săptămâni au blocat două săptămâni circulaţia pe ambele drumuri care duc înspre Boşorod.
„După Anul Nou o fost greu. Pe vale, drumul (de circa 15 kilometri – n.r.) o fost desfăcut ceva mai devreme, dar pe drumul mai scurt (de circa 8 kilometri n..) abia ieri or băgat ăştia buldozerul de l-or desfăcut. Dar aşa
