Am luat un beţigaş – din acelea care, în limbaj comun, se numesc a fi de urechi – şi am început să curăţ cu maximă atenţie telecomanda televizorului. Mi-am dat seama că aş avea nevoie şi de o oarecare soluţie de degresare a urmelor de degete care atinseseră, de-a lungul timpului, mere, portocale, prăjituri, chipşi, aripioare de la KFC şi tot ce mai mănîncă omul sănătos în faţa televizorului. Am căutat cu atenţie în impresionanta colecţie de detergenţi, fîsuri pentru geamuri, gresie sau faianţă, şerveţele umede, spray-uri de mobilă şi cîte şi mai cîte. Mi s-a părut că am găsit cea mai bună soluţie în nişte şerveţele cu miros de lămîie. „Pentru toate suprafeţele.“ Am făcut telecomanda lună. Mi-au căzut apoi ochii pe celelalte: de la DVD, de la maşina de făcut muzică, de la aerul condiţionat. Deja promitea să devină o activitate chiar utilă şi de anvergură.
Aşa că am făcut o pauză de ţigară. Timp în care am observat că masa din bucătărie devenise un mic magazin de cosmeticale. Creme de faţă, de ochi, de gît, de picioare, de mîini; mă rog, cam ce are o femeie obişnuită în proximitate. Lacuri de unghii, pensete şi pensule, aparate de întors genele, ca nişte complicate instrumente de tortură, o jumătate de oglindă la care nu se renunţă, pentru că te arată cu faţa mai prelungă decît în realitate, şi nenumărate altele. Am decis că trebuie să rezolv cumva haosul respectiv şi am început să grupez maclavaisurile şi instrumentarul de smuls, periat, aranjat, colorat. Asta însemna să le aşez pe căprării într-o altă cutie mai mare, special destinată unui atare scop. Treaba promitea să devină migăloasă şi chiar enervantă.
DE ACELASI AUTOR O Cola de sfîrşitul lumii Despre domnul Goe, cu simpatie La poştă TimpAşa că am deschis laptopul care clipea şăgalnic pe aceeaşi masă doldora. Facebook-ul era viu. M-am împrietenit rapid cu nişte oameni pe care nu i-am văzut în via
